Parcul „Regele Mihai I al României”, în trecut Parcul Herăstrău, este cel mai mare din București, dar și cel mai mare parc din Europa, situat în interiorul unui oraș. Este atracția numărul unu a bucureștenilor fără îndoială atunci când vine vorba despre activități în aer liber: numeroase zone de promenadă cu vegetație bogată, activități nautice, sport și evenimente, teatru de vară, pavilioane de expoziții, cafenele, cluburi și restaurante.
Acesta este situat în zona de nord, delimitat de B-dul Constantin Prezan, B-dul Aviatorilor, Șos.Nordului, Str. Elena Văcărescu, Șos. București-Ploiești și Șoseaua . A fost construit în 1936 pe malurile Lacului Herăstrău. Suprafața sa totală este de 187 ha. Lacul din centrul parcului face parte din lanțul de lacuri antropice al râului Colentina. Aleea parcului ce înconjoară lacul are o lungime de aproape 6 kilometri.
Înainte de 1930, zona pe care se află astăzi parcul era o zonă mlăștinoasă care a fost asanată în perioada 1930-1935. Cu această ocazie s-a pus și problema amenajării întregii suprafețe rămase liberă, ținând cont și de faptul că în zona respectivă exista deja . S-au expropriat câteva zeci de locuințe sărace și o întreprindere industrială, s-au trasat alei pentru a face loc în mai 1939 celui mai întins spațiu verde la acea vreme din București.
Proiectele pentru acest parc au fost realizate de arhitecții Ernest Pinard și Friedrich Rebhuhn. Friedrich Rebhuhn, un arhitect peisagist german care a lucrat în Anglia, Franța și Elveția a venit în 1910 în România, unde i s-a oferit postul de șef al secției horticole a orașului București. De numele lui se leagă parcul Cișmigiu. Din 1922 a sprijinit-o pe regina Maria în organizarea activității la grădinile palatului. A rămas în România. Friedrich Rebhuhn, talentat și prolific arhitect peisagist a contribuit la crearea compoziției vegetale, iar arhitectul român Octav Doicescu a proiectat aleile.
Citește continuarea pe Gândul!
Va multumim pentru ca ati citit acest articol si va invitam sa aflati si alte stiri interesante pe ACTUALITATE.
No comments
Post a Comment
Va rugam nu faceti spam.