Paradisul turistic din Malaga este ameninţat de incendii uriaşe de vegetaţie. Focul arde fără oprire de şase zile. Sunt mii de oameni evacuaţi, turişti şi localnici, iar flăcările ameninţă acum alte zone locuite. Pentru că pompierii nu mai fac faţă, armata a fost trimisă în sprijinul lor.
Versanţi aprinşi de foc, cât vezi cu ochii. Este imaginea cu care se culcă şi se trezesc locuitorii de pe Costa del Sol. Nu au linişte de şase zile, de când au izbucnit primele focare. Şase localităţi au fost deja evacuate şi mii de oamenii au fugit doar cu hainele de pe ei.
''Garda Civilă ne-a spus să plecăm, pentru că este foarte periculos.''
''Ne-au spus că vor evacua numeroase oraşe. Am amenajat acest pavilion ca adăpost. Este pentru cei care nu au unde să se ducă.''
Misiune infernală pentru pompieri
Incendiile au pornit într-o zonă izolată, dar s-au extins rapid din cauza vântului puternic. Focarele se întind acum pe o rază de 50 de kilometri, majoritatea pe pante abrupte, pe care cu greu poţi înainta. Aşa că pentru pompieri misiunea este una infernală. Nu au mai dormit de câteva zile, pentru că nici nu apucă să stingă un focar, că apare altul şi o iau de la capăt. Chiar şi ei spun că nu au mai văzut aşa ceva în viaţa lor.
Rafael Fanega, pompier: Este scăpat de sub control. De necontrolat. Doar se vede. Flăcări peste tot.
În urma lui, focul a lăsat un peisaj sinistru. Pe mii de hectare, doar siluetele carbonizate ale copacilor sunt dovada că acolo, cu nici o săptămână în urmă era o pădure. Peste 7.000 de hectare de pădure s-au făcut scrum. Nu se ştie de unde a pornit scânteia care a aprins pădurile. De vină ar putea fi temperaturile ridicate, dar pompierii nu exclud nici o mână criminală. De la începutul anului, în Spania, incendiile au făcut scrum peste 75 de mii de hectare de pădure.
Va multumim pentru ca ati citit acest articol si va invitam sa aflati si alte stiri interesante pe ACTUALITATE.
Articol original