-
Liga 1: U Craiova 1948 - Gaz Metan MediaÈ™, vineri, 17:30, Digi Sport 1
-
Liga 1: Chindia Târgoviște - Universitatea Craiova, vineri, 20:30, Digi Sport 1
Ronaldo Deaconu, dezamăgit după eÈ™ecul cu U Craiova 1948: ”Mister ne-a atenÈ›ionat!”
La finalul partidei, Ronaldo Deaconu a mărturisit că era de așteptat ca echipa antrenată de Ilie Poenaru să câștige acest meci, pentru că întreaga săptămână au fost lipsiți de motivație, iar tehnicianul a anticipat chiar acest lucru.
Totuși, Deaconu spune că echipa se va ridica și va încerca să facă o figură în meciurile următoare.
În ceea ce privește declarația lui Flavius Stoican, jucătorul de la Gaz Metan Mediaș a declarat că nu a vrut să deranjeze pe nimeni și că a fost doar realist, întrucât FCSB, CFR Cluj și Universitatea Craiova sunt echipe mult mai valoroase decât Gaz Metan sau U Craiova 1948.
”ExplicaÈ›iile sunt simple. Toată săptămâna, la antrenamente, am fost pe vârfuri. Nu am avut atitudinea potrivită. Mister ne-a atenÈ›ionat acum trei zile că nu e bine. Nu ne-am motivat suficient. Am început prost, apoi am recăpătat controlul, am început să îi dominăm, am avut câteva situaÈ›ii foarte bune, foarte clare. ÃŽn a doua repriză am primit gol È™i apoi ne-am pierdut poziÈ›iile, iar pe final a fost aÈ™a un heirup.
Iar ai făcut tot drumul spre casă doar cu viteza întâi și a doua? Hai în Digi Online să vezi Era Mașinilor Autonome și cum îți vor ușura ele viața. Azi la 21:00 pe Digi Life.
M-am gândit la toate partidele care urmează. Este un program în care nu jucăm cu FCSB, CFR sau Craiova. Nu am vrut să desconsider pe nimeni. În meciurile astea, putem facem puncte să ne ridicăm. Jucăm cu echipe care sunt aproape de noi.
Am jucat un an jumate fără spectatori. Suntem obișnuiți. Ce pot să zic dacă așa s-a hotărât.
Nu am fost motivaÈ›i deloc. Nu am avut constanță. Este doar o înfrângere, mai sunt foarte multe meciuri. Cum spune mister, el are nevoie de caractere È™i de bărbaÈ›i la echipa. Ne gândim È™i la meciul de Cupă. Cu o tragere favorabilă, putem ajunge în fazele superioare. Meciul cu Chindia este cel mai important pentru că este următorul”, a declarat Ronaldo Deaconu la finalul partidei.
Etichete: liga 1 , gaz metan medias , flavius stoican , ronaldo deaconu , u craiova 1948
Va multumim pentru ca ati citit acest articol si va invitam sa aflati si alte stiri interesante pe ACTUALITATE.Cititi aici articolul original.