Cifră de afaceri ALTEN România. Compania de consultanță în IT și inginerie a înregistrat o creștere de 5% a cifrei de afaceri în primele nouă luni ale anului 2020, în comparație cu aceeași perioadă din 2019.
Cifră de afaceri ALTEN România. Adaptarea la noul context sanitar
“În aceste luni, am accelerat implementarea mai multor proiecte tehnologice și am învățat, alături de partenerii noștri, să ne adaptăm noului context sanitar. Cu toții am realizat că era nevoie de mult mai multă flexibilitate decât înainte, de o viziune clară și de adaptare. Suntem foarte mulțumiți de faptul că am reușit să continuăm să dezvoltăm și să finalizăm cu succes proiectele începute anterior, chiar și în condițiile în care 90% din echipa noastră a trecut în work from home permanent, din luna martie”, declară Adrian Nicolae, Director Executiv al ALTEN România.
Cifră de afaceri ALTEN România. 11 noi clienţi
În primele nouă luni ale anului 2020, compania a continuat să își extindă portofoliul de business, adăugând 11 clienți noi, pentru care oferă servicii de consultanță tehnică și inginerie. Prin câștigarea acestor parteneri, portofoliul ALTEN România ajunge la un număr de aproximativ 100 de companii care activează în cele mai importante industrii, printre care:
- producție
- telecomunicații
- bancar
- automotive
- asigurări
- farmaceutic
- retail
- aeronautic
“Deși am observat o abordare precaută a clienților noștri, niciun proiect existent nu a fost oprit, dimpotrivă, în unele cazuri, proiectele aflate în implementare au fost accelerate de deschiderea mai mare către digitalizare. Ultimele luni arată chiar că am depășit punctul de inflexiune și, pe măsură ce companiile se adaptează noilor condiții de piață, vedem o revenire a apetitului pentru proiecte, în special în zona de R&D, care pregătește terenul pentru următorii ani”, adaugă Adrian Nicolae.
În această perioadă, cei mai dinamici clienți au fost cei din industriile de software, internet și telecom, ALTEN România observând o creștere de 4% a investițiilor acestora în activități de cercetare și dezvoltare (R&D).
Proiecte de dezvoltare software
Echipa de specialiști ALTEN România se implică în proiecte de:
- dezvoltare software
- analiză de business
- business intelligence (BI)
- project management
- suport tehnic
- inginerie auto
- hardware design
Divizia IT&C a companiei cuprinde consultanți specializați în Java, .NET, PHP, C#, C++, Siebel, Cognos, MS BI și Oracle BI, BSCS, în timp ce divizia tehnică are o echipă de consultanți cu specializări în CATIA V5, NewPDM, SolidWorks, Matlab/ Simulink, HIL și Autosar.
Citeşte şi Campanie de conștientizare a importanței testelor HPV, lansată de Synevo
Articolul ALTEN România, afaceri în creştere apare prima dată în Jurnalul de Afaceri.
Articol original