ANIMAŢIE GRAFICĂ. “Fugi că vin maşini şi se lovesc”. Cum s-a produs accidentul în lanţ din Mureş
Oameni care au sărit panicaţi din maşini pe şosea după un accident în lanţ care i-ar fi putut strivi - 20 de autoturisme s-au izbit unul de celălalt, pe un pod acoperit cu gheaţă, în judeţul Mureş. Unii şoferi n-au mai apucat să pună piciorul pe frână. Au paralizat la volan în timp ce erau loviţi din toate părţile. Alţi conducători auto au încetinit, dar degeaba. Maşinile s-au dus sanie, aşa că pasagerii s-au aruncat din ele în mers. În doar câteva minute, au fost avut loc nouă accidente în carambol.
În zorii zilei podul peste calea ferată din localitatea Sânpaul s-a transformat în patinoar. În plus, în zonă ceaţa era densă, iar vizibilitatea extrem de scăzută. Un şofer neatent nu a putut frâna la timp şi a lovit maşina din faţă. Aşa a început carambolul. Un alt conducător auto a încercat să evite tamponarea, dar a ajuns pe contrasens, într-o dubă. Au urmat alte opt accidente în lanţ.
Şofer, a treia maşină: Nu l-am mai putut evita şi am intrat în aripa stângă spate după care m-a aruncat pe contrasens.Şofer: Am văzut maşinile oprite pe avarii, era accident, am tras dreapta să opresc, să evit, n-am putut evita.Şofer: Am pus frână şi m-am oprit până să ajung la restul, dar cei din spate n-au mai putut.
Marele noroc a fost că parapetele a rezistat. Altfel, maşinile puteau să cadă 20 de metri în gol.
Şoferiţă: Ca să nu lovesc maşina din faţă, am intrat în parapet şi din ăla m-a aruncat în ăsta.
Reacţia şoferilor, după accidentul din Mureş
Şoferii care au reuşit să oprească la timp s-au trezit la rândul lor, tamponaţi de alţii care au venit ca sania. Au fost clipe haotice. De frică să nu fie striviţi, unii au sărit din maşini.
Şofer: M-am dat jos din maşină la strigătele domnului, care era în faţa mea lovit, să eliberăm maşinile pentru că se poate întâmpla orice.
Femeie: Câţiva au sărit peste parapet ca să nu-i prindă între maşini.
36 de oameni s-au speriat de moarte. O pasageră a făcut atac de panică după ce maşina în care se afla a fost izbită de trei autoturisme.
Şofer: Strigau oamenii: “Fugi că vin maşini şi se lovesc!”. Ce să fac, să intru în maşină s-o iau pe doamna sau să vin în maşină să mă lovească.
Şofer: M-am dus cu telefonul aprins până jos la capătul ăla ca să oprească maşinile, să nu mai urce.
Unele maşini erau echipate cu pneuri de vară
Afară erau minus două grade, temperatură la care şoseaua poate deveni periculoasă. În plus, unele maşini aveau cauciucuri de vară.
Şoferii dau vina pe angajaţii de la drumuri, care nu ar fi intervenit la timp.
Şofer: Aluneca foarte tare, era polei, polei, gheaţă.
Drumarii spun că au împrăştiat în timpul nopţii material antiderapant.
Reporter: La ce oră aţi dat?Drumar: La 3.30 s-a dat.Reporter: Aici aţi dat la 3.30?Drumar: La 3.30 a fost alt coleg. Da, da, s-a dat.
Administratorul drumului a fost amendat cu 14.500 de lei.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News!
Va multumim pentru ca ati citit acest articol si va invitam sa aflati si alte stiri interesante pe ACTUALITATE.Cititi aici articolul original.
November 16, 2021 at 01:54AM