de Ziarul Vaii Jiului
Mai multe acțiuni pe raza județului ale polițiștilor hunedoreni de la rutieră ne-au fost transmise de către cei din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Hunedoara, prin intermediul purtătorului de cuvânt, comisarul șef Bogdan Nițu. Vi le prezentăm și dumneavoastră așa cum ne-au parvenit.
13 sancțiuni pentru vitezomani în doar câteva ore
La 31 iulie, polițiștii rutieri au desfășurat o acțiune pe DN7 (Deva-Orăștie) și pe DN 76 (Deva-Brad), în vederea prevenirii evenimentelor rutiere.
În urma activității desfășurate și a abaterilor constatate, polițiștii au aplicat 13 de sancțiuni contravenționale pentru depășirea limitei de viteză și 3 sancțiuni contravenționale pentru abateri în domeniul transportului rutier de marfă, valoare totală totala de 3.305 de lei. Ca măsură complementară, unui autovehicul de transport marfă care nu era asigurat RCA i-au fost ridicate plăcuțele cu numărul de înmatriculare și certificatul de înmatriculare.
Beat la volan, a provocat pagube materiale
La 31 iulie, în jurul orei 15:00, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Deva au identificat un bărbat în vârstă de 39 de ani, care a condus un autoturism pe raza satului Vărmaga, fiind implicat într-un eveniment rutier soldat doar cu pagube materiale. Polițiștii au stabilit că bărbatul respectiv se afla sub influența băuturilor alcoolice. Aceasta a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat valoarea de 0,77 mg/l, alcool pur în aerul expirat.
Femeie de 44 de ani din Petroșani prinsă băută la volan în toiul nopții
În data de 01.08.2021, în jurul orei 01.40, polițiștii Biroului Rutier Petroșani au oprit în trafic, pe strada 1 Decembrie 1918, din municipiul Petroșani, autoturismul condus de o femeie de 44 de ani, din municipiul Petroșani, care se afla sub influența băuturilor alcoolice. In cazul femeii, aparatului etilotest a indicat valoarea de 0,97 mg/l, alcool pur în aerul expirat.
Conducea cu permis anulat
În data de 01 august 2021, în jurul orei 12:00, polițiștii Formațiunii Rutiere Hațeg l-a oprit în trafic, pe DN 66, în localitatea Ciopeia, autoturismul condus de un bărbat de 36 de ani, din orașul Călan. În urma verificărilor, polițiștii au stabilit că bărbatului respectiv i-a fost anulat dreptul de a conduce autovehicule, pentru abateri anterioare la regimul circulației rutiere. Prin urmare, în cazul său, polițiștii au întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice având dreptul de a conduce anulat.
Recomandări
În cazurile de mai sus polițiștii au întocmit dosare de cercetare penală.
Polițiștii rutieri le recomandă conducătorilor auto să respecte regulile de circulație, să nu se urce la volan dacă au consumat băuturi alcoolice, iar dacă au o distanță mare de parcurs, să ia pauze atunci când se simt obosiți.
Acțiunile pe linie rutieră continuă și în zilele următoare, polițiștii fiind prezenți la datorie pentru a se asigura că prevederile legale la regimul rutier sunt respectate.
Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.
Va multumim pentru ca ati citit acest articol si va invitam sa aflati si alte stiri interesante pe ACTUALITATE.
Articol original