Showing posts with label Actrița Brigitte Bardot ar putea primi o amendă de 25.000 de euro pentru injurii rasiale. Show all posts
Showing posts with label Actrița Brigitte Bardot ar putea primi o amendă de 25.000 de euro pentru injurii rasiale. Show all posts

Actrița Brigitte Bardot ar putea primi o amendă de 25.000 de euro pentru injurii rasiale

Brigitte Bardot

Un tribunal francez a cerut joi o amendă de 25.000 de euro împotriva actriţei Brigitte Bardot pentru declaraţiile acesteia privind locuitorii din Reunion despre care a spus că sunt "autohtoni care şi-au păstrat genele de sălbatici", într-o scrisoare adresată în 2019 prefectului acestei insule franceze din Oceanul Indian, relatează joi AFP.

O amendă de 5.000 de euro a fost, de asemenea, cerută împotriva lui Bruno Jacquelin, ataşatul de presă al lui Brigitte Bardot, care este urmărit penal pentru complicitate la insulte publice. La cererea angajatorului său, el a transmis scrisoarea mai multor mass-media, inclusiv AFP. Nici Brigitte Bardot, nici Bruno Jacquelin, nu au fost prezenţi în sala de judecată a tribunalului din Saint-Denis.

Creatoare a unei fundaţii care-i poartă numele şi care se ocupă de protecţia animalelor, Brigitte Bardot, în vârstă de 85 de ani, i-a trimis în martie 2019 o scrisoare deschisă lui Amaury de Saint-Quentin, pe atunci prefect al insulei franceze Reunion, potrivit Agerpres.ro.

Susţinând că este "invadată de scrisori (...) care denunţă actele de barbarie pe care locuitorii din Reunion le comit asupra animalelor", Brigitte Bardot a declarat că "autohtonii şi-au păstrat genele de sălbatici".

De asemenea, ea a comparat Reunion cu o "insulă a diavolului", având "o populaţie degenerată încă impregnată de (...) tradiţiile barbare din care îşi trage rădăcinile".

Aceste remarci au provocat reacţii de indignare pe insula franceză. Annick Girardin, pe atunci ministru francez pentru Teritoriile de peste mări, i-a trimis o scrisoare deschisă actriţei. "Rasismul nu este o opinie, este o infracţiune", a afirmat ea.

Mai multe asociaţii franceze care luptă împotriva rasismului şi discriminării (Licra, Mrap, SOS Racisme), liga pentru drepturile omului şi asociaţii şi grupuri religioase hinduse au depus plângere împotriva actriţei franceze.


Va multumim pentru ca ati citit acest articol si va invitam sa aflati si alte stiri interesante pe ACTUALITATE.
Articol original
© all rights reserved
made with by templateszoo