Jucătoarea română de tenis Ana Bogdan a abandonat la scorul de 7-5, 3-1 pentru rusoaica Varvara Graceva, marţi, în optimile de finală ale turneului WTA de la Chicago, dotat cu premii totale de 235.238 de dolari.
Ana Bogdan (28 ani, 106 WTA) a fost nevoită să renunţe după o oră şi 23 de minute. În primul set, Graceva (21 ani, 88 WTA) a condus cu 3-0 şi 4-1, dar românca a revenit şi a egalat, 4-4, însă rusoaica s-a impus cu 7-5, reuşind un nou break în finalul setului. În actul secund, Graceva a condus din nou cu 3-0, Bogdan a luat un ghem, după care a abandonat.Ana Bogdan, venită din calificări, va primi un cec de 3.675 de dolari şi 48 de puncte WTA.
Va multumim pentru ca ati citit acest articol si va invitam sa aflati si alte stiri interesante pe ACTUALITATE.
Articol original