Condiţiile din bucătăriile cluburilor "de fiţe" trebuie să fie la standarde foarte ridicate, însă, uneori, controalele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorului (ANPC) au descoperit lucruri şocante în aceste locuri, a declarat, marţi seara, directorul general al instituţiei, Paul Anghel, într-un dialog cu membrii Clubului Oamenilor de Afaceri Liberali. Unul dintre patronii liberali prezenţi la eveniment a catalogat drept abuzivă măsura adoptată joia trecută de inspectorii ANPC privind oprirea temporară a activităţii cluburilor Fratelli şi Breeze din Mamaia, argumentând că, pe baza aceloraşi standarde aplicate de ANPC, cherhanalele de pe plaja Corbu "ar trebui arse din temelii". În replică, directorul general al ANPC a apărat măsura opririi temporare a activităţii cluburilor Fratelli şi Breeze, argumentând că acest tip de sancţiune este printre cele mai blânde posibile. "Cele două cluburi la care faceţi referire, eu nu le pronunţ numele, au fost oprite temporar, până la remedierea abaterilor constatate. Este una dintre măsurile de bază şi cele mai mici care pot fi. Există oprirea temporară a prestării de servicii, există de asemenea propuneri pentru suspendarea activităţii până la şase luni, propunere care poate sau nu să fie aplicată printr-o ordonanţă a preşedintelui, există o variantă de suspendare între 6 şi 12 luni, există oprire definitivă, există foarte multe etape. Sigur că aşa, ca incident de presă, a atras atenţia oprirea temporară a prestării de servicii. În câteva ore, abaterile pe care noi le-am constatat la aceste cluburi (au fost remediate - n. r.). Clienţii, deverul de persoane care vin în cluburile de pe litoral, în condiţiile în care există epidemia pe care o cunoaştem cu toţii şi încercăm fiecare dintre noi să ne ferim cât se poate de mult - acolo există o emulaţie de persoane mult, mult peste nişte limite uman acceptate", a afirmat reprezentantul ANPC. El a apreciat că cluburile "de fiţe" trebuie să aplice în bucătăriile proprii standarde de calitate foarte ridicate, însă inspectorii ANPC au descoperit multe nereguli la cele două cluburi din Mamaia, ca şi în cluburi din Bucureşti. "Din perspectiva a ceea ce se întâmplă în spate, în bucătărie, am aşteptarea ca în momentul în care e un club de fiţe şi ceea ce se întâmplă în bucătărie să fie la nişte standarde foarte ridicate. Din nefericire, există situaţii şi aici în Bucureşti şi acolo (pe litoral, n.r.), la cluburile de fiţe, existau produse aflate în afara datei-limită de consum, cu data durabilităţii minimale expirate, existau produse neetichetate, existau produse cu modificări organoleptice, marea majoritate a preparatelor din carne erau congelate, decongelate şi recongelate şi aşa mai departe. În momentul în care se oferă clienţilor, sigur că arată bine, dar ce e în spate trebuie verificat. E foarte simplu să zicem că am mâncat acolo şi e foarte frumos, e foarte bine. Şi eu am mâncat în foarte multe locuri, a fost foarte bine şi după aia, când colegii mei s-au dus acolo, au descoperit anumite lucruri de care cu toţii ne-am şocat şi ni s-a părut că sunt nelalocul lor. Deci, din această perspectivă, abordarea (la Fratelli şi Breeze, n.r.) cred că a fost mai mult decât umană, mai mult decât în ideea de prevenţie şi consiliere şi mai puţin de abuz, aşa cum dumneavoastră aţi pronunţat", i-a răspuns Anghel antreprenorului liberal. Directorul general al ANPC a explicat că, atât localurile mici, cât şi cele de prestigiu se plâng de discriminare în momentele în care au controale de la Autoritate. "Lucrurile sunt un pic diferite: dacă priviţi din perspectiva comercianţilor, care sunt în jur (în apropierea cluburilor 'de fiţe', n.r.), ei zic: 'Veniţi la noi, controlaţi şi vedeţi că sunt anumite abateri, dar de ce nu vă duceţi şi la ăia mari?'. Când te duci la ăia mari, aceia zic: 'E un abuz, eu sunt mare, eu respect toate normele, trebuie să te duci la ăia mici'. Nu e chiar aşa. Şi cel mic şi cel mare poate să aibă nişte abateri de la legislaţia în vigoare, care pot fi remediate fie în timpul controlului, şi atunci se poate aplica Legea prevenţiei, dar atunci când priveşte sănătatea consumatorilor ne facem apărătorii drepturilor dumneavoastră în condiţiile în care produsele respective vă pot pune în pericol sănătatea sau viaţa", a declarat Paul Anghel. Acesta a susţinut că acele nereguli care pun în pericol sănătatea sau viaţa consumatorilor nu pot fi încadrate în Legea prevenţiei - care ar permite firmei verificate să evite sancţiunile aspre. "În momentul în care vine un comisar, un funcţionar public în control, fie că e vorba de noi, fie că e vorba de altă instituţie, să ştiţi că există şi sancţiunea avertismentului. Există un nivel minim şi maxim de sancţiune care se dă. Din perspectiva Legii 270, a Legii prevenţiei, sunt anumite pasaje care pot fi încadrate la prevenţie - cele care ţin de informarea consumatorului. Cele care pun în pericol sănătatea sau viaţa oamenilor nu pot să fie încadrate la prevenţie şi nici nu ar trebui să fie. (...) Nu v-ar conveni ca cineva, dacă vă pune viaţa sau sănătatea în pericol, să fie tratat cu un avertisment sau cu o sancţiune mult mai uşoară", a susţinut Anghel. AGERPRES/(AS - autor: George Coman, editor: Oana Tilică, editor online: Alexandru Cojocaru)
Showing posts with label Anghel (ANPC). Show all posts
Showing posts with label Anghel (ANPC). Show all posts
Subscribe to:
Posts (Atom)
TIKTOK
TikTok, 3
MUST READ
google, startup, Memes
BITCOIN
Bitcoin, 2
Busan is an amazing magazine Blogger theme that is easy to customize for your needs
SPORTS
CRICKET
LABELS
societate
(13913)
tehnologie
(13823)
politica
(7278)
divertisment
(7002)
afaceri
(5953)
sport
(3200)
interne
(2951)
internationale
(2724)
finante
(2392)
medicina
(2374)
Åžtiri
(1597)
economie
(1159)
educatie
(1069)
stiinta
(1036)
Știri România
(962)
justitie
(849)
Local
(625)
Știri Externe
(540)
actualitate
(493)
social
(480)
Mondene
(419)
covid-19
(356)
stiri
(333)
Business
(326)
D:News
(279)
Politic
(170)
Dâmboviţa
(145)
Istorie
(136)
featured
(120)
Judiciar
(95)
coronavirus
(79)
stiri Austria
(70)
eveniment
(69)
Politică
(66)
Cultura
(62)
Vaccin
(62)
pandemie
(61)
Lumea digitala
(60)
Sănătate
(59)
Romania
(54)
Național
(49)
PSD
(48)
Vaslui
(48)
ACTUALITATE.ORG
(46)
Publicitate
(46)
SUA
(46)
Sanatate
(46)
ȘTIRI
(43)
Educație
(42)
religie
(42)
AUSTRIA
(41)
Administrație
(39)
Fotbal Intern
(39)
TUTORIAL
(37)
PNL
(34)
studiu
(34)
Natura
(33)
Trending
(33)
vaccin covid-19
(33)
vaccinare
(33)
Liga 1
(32)
VIDEO
(31)
Bârlad
(30)
locuri de muncă
(29)
stiri Viena
(29)
China
(28)
PRIM PLAN
(28)
cercetatori
(28)
ADMINISTRAÅ¢IE
(27)
Vedete si Evenimente
(27)
accident
(27)
alegeri locale
(27)
Rusia
(26)
ACUM
(25)
Agricultura
(25)
Ultima oră
(25)
Coronavirus în UK
(24)
google
(24)
CJ Vaslui
(23)
Showbiz intern
(23)
Stiri interne
(23)
copii
(23)
facebook
(23)
Știri din UK
(23)
Diverse
(22)
Galerie foto
(22)
ROMÂNIA
(22)
Temperaturi
(22)
Producatori
(21)
Români in UK
(21)
Târgovişte
(21)
Vremea
(21)
deces
(21)
meteo
(21)
online
(21)
Constructii
(20)
Emisiuni TV
(20)
Germania
(20)
Nelu Tătaru
(20)
News
(20)
SARS-CoV-2
(20)
Cultură
(19)
IPJ Vaslui
(19)
Vedete
(19)
covid
(19)
incendiu
(19)
Bani și Afaceri
(18)
argeÅŸ
(18)
cultură - știință
(18)
observator
(18)
pfizer
(18)
virus
(18)
Actual
(17)
ArgeÈ™
(17)
Companii
(17)
Dumitru Buzatu
(17)
Exclusiv
(17)
Retail
(17)
COMUNITATE
(16)
DIASPORA
(16)
Justiție
(16)
Opinii
(16)
Presedinte
(16)
elevi
(16)
film
(16)
© all rights reserved
made with by templateszoo