Showing posts with label Câți români s-au vaccinat în ziua atingerii pragului de 5 milioane de vaccinați. Show all posts
Showing posts with label Câți români s-au vaccinat în ziua atingerii pragului de 5 milioane de vaccinați. Show all posts

Câți români s-au vaccinat în ziua atingerii pragului de 5 milioane de vaccinați

Un număr de 11.151 doze de vaccin Pfizer, Moderna, AstraZeneca şi Johnson&Johnson au fost administrate în ultimele 24 de ore, dintre care 7.147 reprezentând prima doză şi 4.004 doza a doua, potrivit unei informări transmise, sâmbătă, de Comitetul Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV).

Pe tipuri de vaccinuri, cu prima doză:

  • 3.239 - Pfizer
  • 125 - Moderna
  • 13 - AstraZeneca
  • 3.770 - Johnson&Johnson

Din 27 decembrie 2020, de la începutul campaniei de vaccinare anti-COVID, au fost administrate 9.406.063 de doze pentru 5.000.889 de persoane, dintre care 4.853.485 au primit schema completă.

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate şapte reacţii adverse, toate de tip general.

De la debutul campaniei de vaccinare, s-au înregistrat 16.823 de reacţii adverse la vaccinurile anti-COVID, 1.800 de tip local şi 15.023 de tip general.

CNCAV a anunţat, anterior, că în cursul acestei zile a fost depăşit pragul de 5.000.000 de persoane vaccinate cu cel puţin o doză.


Va multumim pentru ca ati citit acest articol si va invitam sa aflati si alte stiri interesante pe ACTUALITATE.
Articol original
© all rights reserved
made with by templateszoo