Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a afirmat duminică seară, la Digi24, referitor la profesorii care nu se vaccinează anti-COVID şi care refuză și testarea, că „au dreptate acei părinţi care spun că acel profesor poate reprezenta un pericol pentru elevii”. „Orice cetăţean are dreptul să fie testat fără să plătească atunci când acuză cele mai mici simptome”, a subliniat el.
„În momentul în care ai posibilitatea să te vaccinezi şi nu te vaccinezi, în momentul în care nici nu vrei să te testezi, sigur că, în mod evident, ai nevoie de ceva odihnă”, a declarat Sorin Cîmpeanu, duminică seară, potrivit news.ro.
Apoi a continuat: „Ceva odihnă trebuie să fie obligatoriu în termenii legii, atât cât permite legea. Evident că nu o să avansez o soluţie care să fie contrară legii. Am spus doar că normal este să se odihnească”.
Dacă nici nu ai trecut prin boală, nici nu vrei să te vaccinezi, nici nu ai motive certificate medical pentru care nu vrei să te vaccinezi, nici nu vrei să te testezi, atunci au dreptate acei părinţi care spun că acel profesor poate reprezenta un pericol pentru elevii cu care intră în contact.
El a arătat, în acest context, că se vor analiza „toate soluţiile din perspectivă legală” în ceea ce priveşte situaţia profesorilor care nu vor să se vaccineze, dar care refuză testarea.
Cîmpeanu a exclus ideea ca angajaţii din sistem să fie obligaţi să plătească testele pentru depistarea infecţiei cu SARS-CoV-2.
„În plus, vreau să vă spun că orice cetăţean al acestei ţări are dreptul să fie testat fără să plătească în momentul în care acuză cele mai mici simptome specifice”, a mai afirmat ministrul Educaţiei.
Va multumim pentru ca ati citit acest articol si va invitam sa aflati si alte stiri interesante pe ACTUALITATE.
Articol original