Călin Bota: Susținem prin măsuri concrete lucrările finanțate din bani publici pentru comunitățile locale
Lucrările finanțate din bani publici pot continua fără probleme. Deputații au adoptat proiectul de lege care cuprinde măsuri privind ajustarea preţului contractelor de achiziţie publică şi a contractelor de lucrări aflate în derulare, prin actualizarea preţurilor aferente materialelor de construcţii și prin aplicarea unui coeficient de ajustare, pentru a se ţine seama de orice creştere sau diminuare a costului acestor materiale.
În lipsa acestor măsuri, multe lucrări finanțate din bani publici riscau să nu mai fie terminate din cauza creșterii prețurilor materialelor de construcții.
Proiectul adoptat de deputați stabilește că ajustarea prețurilor se va realiza prin aplicarea indiciilor de cost în construcţii pentru costul materialelor, indicii stabiliti de Institutul Naţional de Statistică şi publicaţi lunar în Buletinul Statistic de Preţuri.
Deputatul PNL Călin Bota a votat proiectul de lege și a subliniat faptul că: ,,Această soluție este una pe termen lung, care vine în sprijinul investițiilor finanțate din fonduri publice. Autoritățile locale au acum un instrument legal pe care îl pot folosi pentru a finaliza lucrările publice demarate la nivelul comunităților locale. Era nevoie de o asfel de lege și mă bucur că am reușit să o adoptăm într-un termen rezonabil de timp, astfel încât să poată continua toate lucrările publice de care cetățenii au mare nevoie.
Acum, constructorii au posibilitatea ca, prin încheierea unui act adiţional la contract, cu acordul beneficiarului, respectiv al UAT-ului, în cazul contractelor aflate în execuţie, să modifice preţul materialelor de construcţii stabilite în contractul iniţial, în funcţie de statisticile oficiale ale INS. În cazul în care apar costuri suplimentare, în cazul proiectelor cu finanţare naţională, autorităţile locale pot depune cereri la ministerul care finanţează proiectul, pentru acoperirea acestor majorări. În ceea ce privește contractele care se vor semna după intrarea în vigoare a legii, toate vor avea prevăzută această măsură a ajustării prețurilor.,,
Va multumim pentru ca ati citit acest articol si va invitam sa aflati si alte stiri interesante pe ACTUALITATE.Cititi aici articolul original.
November 04, 2021 at 11:00PM