Consiliul Concurenţei a declanșat o investigație privind o posibilă trucare a unor licitații publice organizate de Regia Națională A Pădurilor – Romsilva RA, Direcția Silvică Hunedoara, pentru atribuirea serviciilor de pază la sediul administrativ al Direcției Silvice Hunedoara.
Investigaţia a fost declanşată având la bază informaţii furnizate de RNP ROMSILVA RA, prin Direcția Silvică Hunedoara, care a sesizat un posibil comportament anticoncurenţial al Companiilor Safety Security SRL și Spartan Pază Și Protecție Srl în cadrul procedurii de achiziție publică având ca obiect “Contractul de prestări servicii de pază – D.S. Hunedoara 2017”.
Autoritatea de Concurenţă suspectează că cele două companii, Safety Security SRL și Spartan Pază şi Protecție SRL, şi-ar fi coordonat comportamentul printr-un schimb de informaţii sensibile din punct de vedere comercial, în vederea eliminării concurenţei în cadrul procedurii de achiziție publică organizată de RNP – Romsilva RA, prin Direcția Silvică Hunedoara.
În cadrul acestei investigații, în luna decembrie 2017, Consiliul Concurenţei a efectuat inspecții inopinate la sediul celor două companii, precum și la sediul altor societăți implicate în procedura de achiziție publică, iar documentele ridicate în cadrul inspecţiilor se află în analiza Consiliului Concurenţei, în cadrul procedurii specifice de investigaţie.
Inspecţiile inopinate constituie o etapă preliminară a investigaţiei, iar efectuarea lor nu reprezintă o antepronunţare a Consiliului Concurenţei în ceea ce priveşte existenţa unei încălcări a Legii concurenţei.
În situaţia în care Consiliul Concurenţei va constata încălcarea regulilor de concurenţă, societățile implicate riscă amenzi de până la 10% din cifra de afaceri. Cu toate acestea, companiile care cooperează cu autoritatea de concurenţă în cadrul programului de clemenţă pot obţine imunitate la amendă sau reduceri substanţiale ale amenzilor.
Articol original