Conferințele BookLand Evolution: Nu mai puţin de 100.000 tineri, 1.960 speakeri, 23 orașe vizitate anual – așa arată bilanțul primilor 6 ani ai Conferințelor BookLand Evolution. În al 7-lea an, după ediția din București susținută în format offline, evenimentul trece integral în mediul online pentru a continua să inspire tinerii din ţara noastră.
Conferințele BookLand Evolution. Ce spun organizatorii evenimentului?
„Practic, le transmitem liceenilor și studenților să prețuiască importanţa educației, încurajându-i să-și urmeze vocația și să aibă încredere că-și pot îndeplini visele. Avem convingerea că fiecare copil are dreptul la o educație de calitate și o viață decentă, indiferent de mediul în care locuiește. Conferințele reprezintă o oportunitate excelentă de a primi sfaturi de la varii profesioniști. Cum contextul social actual nu mai permite întrunirile fizice de amploare, am regândit conceptul și l-am transformat într-unul online, pentru ca tinerii să beneficieze în continuare de recomandările celor pe care îi pot lua drept model. Recunosc, încă din luna Martie colegii mei au insistat să trecem în online cu conferințele. M-am încăpățânat, crezând cu fermitate că efervescenţa dialogului față în față nu poate fi egalată de nimic altceva… însă adolescenții din Tabăra Coolturală BookLand m-au convins în câteva minute că schimbarea e binevenită.” declară Mihaela Petrovan – Președintele Asociației BookLand.
Conferințele BookLand Evolution. Poveşti de viaţă pentru tineri
În fiecare săptămână, pe canalul YouTube BookLand România va fi încarcat câte un videoclip în care un profesionist se va adresa tinerilor cu povești de viață, sfaturi și recomandări pentru ca aceștia să își dezvolte cunoștințele, abilitățile, să se autodepășească și să identifice mai ușor oportunitățile.
Primul mentor
Primul mentor al conferințelor online este cel mai „vechi” prieten BookLand. Încă de la prima ediție din 2014, acesta s-a implicat anual în proiectele asociației. Este vorba de actorul Vasile Calofir.
În discursul său a ținut să sublinieze importanţa asumării alegerilor făcute în viață: “Un job e important pentru că el te recreează. Odată ales ai șansa de a-l duce pe culmi o singură dată în viață. Alții probabil trăiesc din job în job, din relații în relații. Eu sunt fidel acestei meserii și probabil o s-o fac toată viața. E o altă șansă! Am ales să fac o meserie nobilă pe care o respect foarte tare – meseria de actor. Mă simt foarte bine. A devenit aproape un stil de viață, un mod prin care poți vedea lucrurile un pic altfel.”
Conferințele BookLand Evolution. Cine este Junior?
Noutatea conferințelor nu este doar formatul, ci și un nou „personaj”. În locul tinerilor care nu mai pot fi prezenți fizic la eveniment, vine Junior. Este vorba de noul interlocutor pentru toți mentorii. Mascota îi reprezintă pe toți tinerii curioși și cu idei, doritori să descopere cât mai multe lucruri noi pentru a se dezvolta și a-și atinge obiectivele. Totodată, Junior reprezintă la ora actuală și cel mai mare print 3D din ţară (1,5m înălțime) produs cu grijă și atenție pe durata a câtorva săptămâni de către compania 3D MINI ME.
„Am fost atrasă de provocare din prima clipă! Este un proiect unic prin aceea că nu știm să existe un print 3D mai mare la ora actuală în țară. Mascota produsă de noi reprezintă o contribuție mică la impresionantul proiect BookLand care și-a propus modelarea viitorului societății. Cultivându-şi aceste abilități încă din timpul școlii, tinerii dobândesc posibilitatea de a-și folosi oportunitățile și calitățile pentru a-și atinge scopurile și a contribui la evoluția țării noastre sau, de ce nu, chiar a lumii. Ne bucurăm să vedem prin intermediul BookLand atât de mulți tineri motivați să schimbe lucrurile și să se implice activ în societate. Le mulțumim pentru oportunitatea de a le fi alături!” spune Mihaela Bloemer – Business Manager 3D MINI ME.
Mai multe detalii pe book-land.ro/conferinte
Citeşte şi Câte locuinţe s-au construit în România în ultimii 30 de ani?
Articolul Conferințele BookLand Evolution au un nou format apare prima dată în Jurnalul de Afaceri.
Articol original