Artistul Tudor Gheorghe - actor, cântăreţ şi compozitor - s-a născut la 1 august 1945, în localitatea Podari din judeţul Dolj. A absolvit Liceul "Nicolae Bălcescu" (în prezent Colegiul Naţional "Carol I" - n.r.) din Craiova, apoi a urmat cursurile Institutului de Artă, Teatru şi Cinematografie din Bucureşti (IATC), pe care le-a absolvit în 1966, potrivit site-ului oficial al artistului, https://tudorgheorghe.info/biografie/. După absolvirea facultăţii, a fost angajat la Teatrul Naţional din Craiova, unde a debutat în piesa ''Cocoşul negru'', de Victor Eftimiu, în regia lui Ion Olteanu. La acelaşi teatru a jucat apoi în piese ca ''Visul unei nopţi de iarnă'' de Tudor Muşatescu, ''D-ale carnavalului'' de I. L. Caragiale, ''Doamna nevăzută'' de Pedro Calderón de la Barca şi altele. În 1969 a avut primul recital - ''Menestrel la curţile dorului'' - la Festivalul Naţional de Teatru, când a câştigat Marele Premiu, abordând poezii semnate de Lucian Blaga, Tudor Arghezi şi Ion Barbu. După doi ani de studii la Institutul de folclor din Bucureşti, în 1971 a urmat al doilea recital - "Şapte balade". Tudor Gheorghe în timpul unui concert, Bucureşti, 1980. Foto: (c) ION DUMITRU / AGERPRES FOTO În perioada 1970-1990, actorul Tudor Gheorghe a realizat interpretări de mare profunzime artistică în "Mitică Popescu" de Camil Petrescu, în "Filfizonul pedepsit" de John Vanbrugh, în "Unchiul Vanea" de A.P. Cehov, sau inegalabilul personaj Pasăre din "Piticul din grădina de vară" de D.R. Popescu, scrie site-ul bestmusic.ro. Tudor Gheorghe la premiera intitulată ”Când Dumnezeu era mai jos”, din cadrul celei de-a treia serii a spectacolului ”Petrecere cu taraf”, Bucureşti, 2007. .Foto: (c) GRIGORE POPESCU / AGERPRES FOTO Maestrul Tudor Gheorghe a realizat peste 35 de spectacole-recital de muzică şi poezie, nu doar în ţară, ci şi în străinătate. "Pentru prima dată în România, un om, o chitară, farmecul şi poezia ţintuiau în sală sute de spectatori pentru un timp record: aproape două ore fără pauză", precizează pagina oficială de Facebook a artistului - https://www.facebook.com/TudorGheorghe.Ro/. "Succesul, cariera şi evoluţia lui Tudor Gheorghe pot părea 'venite de la sine', dar în spatele uriaşului succes se găsesc ani de muncă înverşunată şi studiu intens", se arată pe site-ul artistului. Tudor Gheorghe la concertul extraordinar ”Romania de mâine - Micii ambasadori ai culturii româneşti”, Bucureşti, 2010. Foto: (c):EMIL BADEA/AGERPRES FOTO De-a lungul unei cariere de peste 50 de ani, Tudor Gheorghe a lansat peste 20 de albume, între care amintim: ''Viaţa lumii'' (1974), ''Cântece de dragoste de ţară'' (1975), ''Veniţi, privighetoarea cântă'' (1976), ''Pasăre galbenă-n pene'' (1978), ''Reîntoarcerea'' (1999), ''Suflet de român'' (2000), ''Primăvara. Simfonic'' (2001), ''Toamna. Simfonic 2001'', "Pe-un franc poet" (2002), ''Petrecere cu taraf I'' (2002), ''Iarna. Simfonic'' (2003), ''Diligenţa cu păpuşi'' (2003), ''Petrecere cu taraf II/Trimite Vorbă" (2004), ''Între râsuri şi trandafiri'' (2005), ''Cu Iisus în celulă'' (2005), ''În căutarea dorului pierdut'' (2006), ''Vara. Simfonic'' (2006), ''Calvarul unei inime pribegi'' (2007), "Petrecere cu taraf III/Când Dumnezeu era mai jos" (2007), "Parfumele nebunelor dorinţi" (2007), ''Risipei se dedă florarul'' (2007), ''...de Primăvară'' (2009), ''Degeaba'' (dublu album, 2012), ''La margine de imperii'' (dublu album, 2013), ''Mahalaua Mon Amour'' (2013). "De fiecare dată când îl ascult - şi asta se întâmplă des - Tudor Gheorghe îmi confirmă bănuiala că poezia românească - populară şi cultă - poate mişca munţii.(...) Problema mea, inhalând prin toţi porii melodia fiinţei sale, este cum să-mi stăpânesc o lacrimă de dragoste, admiraţie şi mândrie că poate exista acest fenomen pe care, vorba lui Grigore Vieru, îmi e mai uşor să-l pup", spunea poetul Marin Sorescu, în 1988 - conform site-ului https://tudorgheorghe.info/biografie/. Tudor Gheorghe (ctr.) la ceremonia de decernare a titlului de Doctor Honoris Causa al Universităţii din Craiova, titlu conferit de Senatul Universităţii din Bănie, la propunerea rectorului Ion Vladimirescu, Craiova, 2011. Foto: (c):EMIL BADEA/AGERPRES FOTO Talentul, munca şi dăruirea maestrului Tudor Gheorghe au fost răsplătite de-a lungul anilor cu numeroase premii, titluri onorifice, distincţii, printre care: Ordinul naţional Steaua României în grad de Cavaler (2002), ''Ordinul Republicii'', cea mai înaltă distincţie a Republicii Moldova (2010), titlul de Doctor Honoris Causa al Universităţii din Craiova în semn de recunoaştere a contribuţiei şi dedicării sale în domeniul culturii româneşti (2011), premiul pentru o viaţă dedicată poeziei autentice în cadrul celei de-a XXI-a ediţii a Galei Premiilor UNITER (2013), Premiul "Marin Sorescu" - acordat pentru contribuţia excepţională în interpretarea poeziei lui Marin Sorescu şi pentru întreaga creaţie artistică (2013), laureat al Galei Premiilor "Constantin Brâncoveanu" pentru contribuţia la istoria şi cultura noastră (2014). Tudor Gheorghe la evenimentul de lansare a propriei cărţi ”Vă dau un an din viaţa mea”, Palatul Parlamentului, Bucureşti, 2016. Foto: (c) ALEX MICSIK / AGERPRES FOTO În octombrie 2016, Tudor Gheorghe a lansat cartea "Vă dau un an din viaţa mea" în foaierul Teatrului Naţional "Marin Sorescu" din Craiova, acesta fiind primul volum semnat de apreciatul artist şi care este considerat de criticii literari un roman memorialistic şi un jurnal de călătorie, precizează site-ul https://tudorgheorghe.info/. Cartea a fost apoi prezentată publicului din ţară, în cadrul turneului "Toamna. Simfonic", care s-a desfăşurat în oraşele Constanţa, Iaşi, Suceava, Botoşani, Cluj-Napoca, Timişoara, Bucureşti, precizează site-ul https://tudorgheorghe.info/. "De azi încolo veţi avea ocazia să citiţi o carte care nu e mare, se citeşte foarte uşor, este scrisă cu mult umor, cu tristeţe, cu amărăciune, dar este o carte în care veţi vedea, veţi întrezări că urmează să scriu lucruri mult mai importante", a afirmat Tudor Gheorghe la lansare. Maestrul Tudor Gheorghe a susţinut, de-a lungul anilor, multe spectacole la Sala Palatului din Bucureşti. Cel programat în martie 2020 şi numit "Tudor Gheorghe - Risipitorul de frumuseţi" a fost reprogramat, din cauza pandemiei COVID-19, pentru 27 septembrie 2020, conform site-ului artistului. AGERPRES/(Documentare - Marina Bădulescu, editor: Cristian Anghelache, editor online: Alexandru Cojocaru)
Articol original
Articol original