Showing posts with label De ce doar vaccinații și cei trecuți prin boală pot circula noaptea. Răspunsul oferi. Show all posts
Showing posts with label De ce doar vaccinații și cei trecuți prin boală pot circula noaptea. Răspunsul oferi. Show all posts

De ce doar vaccinații și cei trecuți prin boală pot circula noaptea. Răspunsul oferit de Raed Arafat: ”Aceste persoane au imunitate”

image
  • Raed Arafat, lămuriri despre restricționarea circulației pe timp de noapte
  • De ce nu pot circula noaptea și persoanele care se testează

În contextul actual al pandemiei de coronavirus, președintele României, Klaus Iohannis, a impus mai multe restricții urgente pentru stoparea extinderii pandemiei. Printre aceste măsuri restrictive se numără purtarea măștii de protecție indiferent de mediu, restricționarea circulației și două săptămâni de vacanță pentru elevi.

De ce doar vaccinații și cei trecuți prin boală pot circula noaptea

În ceea ce privește circulația pe timp de noapte, doar persoanele care s-au imunizat deja împotriva coronavirusului sau cei care au trecut prin boală pot circula pe timp de noapte. Cu toate acestea, persoanele testate nu au această libertate.

Raed Arafat a explicat motivul pentru care, atunci când vine vorba despre circulație pe timp de noapte, persoanele care se testează sunt dezavantajate. Raed Arafat a mărturisit că persoanele testate pot să se infecteze mult mai ușor.

“Explicația este că vor ieși numai persoanele care sunt vaccinate sau trecute prin boală, care au imunitate, nu și persoanele testate care pot să se infecteze dacă ajung undeva și să ajungă la spital mult mai ușor decât cei care sunt vaccinați sau trecuți prin boală”, a spus Raed Arafat.

Raed Arafat, lămuriri despre restricționarea circulației pe timp de noapte

De asemenea, și persoanele care sunt vaccinate se pot infecta cu noul coronavirus și pot ajunge la spital. Raed Arafat a mărturisit că numărul persoanelor care se încadrează în acest tipar este mult mai redus.

“Mult mai puțin - citiți, vă rog, cifrele și vedeți că procentele sunt elocvente și arată foarte clar care este procentul celor care ajung în spital, care ajung la ATI și care și decedează fiind vaccinați și, am spus la un moment dat, înregistrați ca vaccinați”, a mai spus Raed Arafat.

Pentru următoarele 30 de zile, persoanele nevaccinate nu vor mai putea circula între orele 22.00 şi 05.00. De asemenea, restaurantele, cafenelele și terasele sau barurile vor funcţiona în intervalul 05.00 - 21.00.

Excepție de la regula circulației pe timp de noapte fac: deplasarea în interes profesional, deplasarea pentru asistenţă medicală care nu poate fi amânată şi nici realizată la distanţă; achiziţionarea de medicamente; deplasarea; persoanelor din motive justificate (vaccinarea/îngrijirea/însoţirea copilului, asistenţa persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilităţi ori decesul unui membru de familie); deplasarea în afara localităţilor ale persoanelor care sunt în tranzit sau efectuează călătorii cu avionul, trenul, autocare şi care pot fi dovedite prin bilet sau orice altă modalitate de achitare a călătoriei.

Citește și: Județul Ilfov continuă să aibă cea mai mare rată de infectare din țară. La cât a ajuns incidența cazurilor de COVID-19


Va multumim pentru ca ati citit acest articol si va invitam sa aflati si alte stiri interesante pe ACTUALITATE.Cititi aici articolul original.
© all rights reserved
made with by templateszoo