Showing posts with label Dosare penale pentru evaziune fiscală. Show all posts
Showing posts with label Dosare penale pentru evaziune fiscală. Show all posts

Dosare penale pentru evaziune fiscală

PoliÈ›iÈ™tii din cadrul Inspectoratului de PoliÈ›ie JudeÈ›ean Vaslui – Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice au derulat acÈ›iuni pe raza judeÈ›ului pentru prevenirea, descoperirea È™i combaterea faptelor ilicite de comerÈ›, dar È™i a altor fapte cu impact negativ asupra siguranÈ›ei cetățeanului, prin efectuarea de controale la agenÈ›ii economici care își desfășoară activitatea în sfera alimentaÈ›iei publice.

Acțiunile au vizat și contracararea fenomenelor cu consecințe păgubitoare asupra bugetului de stat (evaziune fiscală, nedeclararea veniturilor și lipsa evidențierii acestora cu ajutorul caselor de marcat), precum și verificarea modului în care sunt respectate prevederile stabilite prin cadrul legislativ aplicabil pe timpul stării de alertă.

Cu ocazia activităților desfășurate, au fost verificați peste 85 de agenți economici și au fost legitimate peste 100 de persoane.

Astfel, a fost constatată săvârÈ™irea a 5 infracÈ›iuni, dintre care 3 sunt prevăzute de art. 9 din  Legea 241/2005 pentru prevenirea È™i combaterea evaziunii fiscale, 1 prevăzută de Legea 126/1995 privind regimul materiilor explozive È™i 1 de contrabandă, prevăzută de art. 270 dinLegea 86/2006 privind Codul Vamal al României.

 De asemenea, au fost aplicate 64 de sancÈ›iuni contravenÈ›ionale, în valoare de peste 134. 000 de lei. Dintre acestea, 47 au fost aplicate potrivit prevederilor Legii 12/1990 privind protejarea populaÅ£iei împotriva unor activităţi de producÅ£ie, comerÅ£ sau prestări de servicii ilicite È™i 17 pentru abateri prevăzute ÅŸi sancÅ£ionate de OUG 28/1999 privind obligaÅ£ia agenÅ£ilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale.

Mai mult, au fost confiscați peste 4.300 lei, precum și mai multe bunuri (țigarete, măști de protecție, legume/fructe, băuturi alcoolice și produse alimentare), în valoare de peste 5.200 lei, care erau comercializate fără documente de proveniență.

Articol original
© all rights reserved
made with by templateszoo