Două cutremure puternice au lovit sudul Iranului. Cel puțin o persoană a murit
Două cutremure cu magnitudini de 6,3 şi 6,4 au zguduit duminică sudul Iranului, în apropiere de portul Bandar Abbas. Potrivit televiziunii de stat, oamenii au fugit din case, iar cel puțin o persoană și-a pierdut viața, după ce un stâlp de curent a căzut peste ea, informează Reuters, citată de Agerpres.
Cutremurele s-au produs în provincia Hormozgan, iar undele de şoc a fost resimţite de-a lungul golfului Dubai.
„O persoană a decedat după ce un stâlp de electricitate s-a prăbuşit peste aceasta”, a precizat televiziunea de stat iraniană, citând oficiali locali.
Wow. Lorries shaking on side of road, dust emanating from trembling hills and mountains as magnitude 6.3 Earthquake hit South #Iran: pic.twitter.com/5xN0Nrfymh
Potrivit Centrului Seismologic Euro-Mediteranean, magnitudinea unuia dintre seisme a fost de 6,5 şi s-a produs la o adâncime de 10 kilometri.
„Cutremurul a fost resimţit în mai multe oraşe iraniene din sudul provinciei Hormozgan”, a declarat un oficial local pentru postul public de televiziune, adăugând că echipele de salvare au fost trimise în zonă.
Televiziunea de stat a arătat rezidenţi din Bandar Abbas fugind panicați din locuinţe. Potrivit agenţiei de stat IRNA, locuinţele din regiune nu au fost distruse din temelie.
Locuitori au susținut că undele de șoc au fost resimțite și în golful din Dubai, iar Centrul Naţional de Meteorologie al EAU a confirmat informația.
„A fost resimţit în regiuni din nordul şi estul Emiratelor Arabe Unite fără să producă efecte”, a precizat într-un Tweet Centrul Naţional de Meteorologie al EAU.
Va multumim pentru ca ati citit acest articol si va invitam sa aflati si alte stiri interesante pe ACTUALITATE.Cititi aici articolul original.
November 14, 2021 at 11:54PM