Personalităţi şi trupe renumite ale jazz-ului European din Spania Germania, Franţa, Austria, Cehia, Ungaria, Belgia şi România vor participa la ediţia pilot a festivalului JAZZUNIQUE – Jazzin’ Europe, organizat, între 25 şi 27 iunie, de EUNIC România şi Green Hours.
Din Germania, cu Hans Ludemann la pian / pian virtual, Aly Keita la balafon / mbira şi Christian Thome la percuţie, Trio Ivoire contopeşte rădăcinile personale ale tradiţiilor africane, europene şi din domeniul jazz-ului şi aduce împreună balafonul african cu pianul, tobele şi instrumentele electronice pentru a crea un sound contemporan.
Din Belgia, Antoine Pierre, lider al grupului său de jazz Urbex, cunoscut şi din proiectul său crossover Next Ape, apare pe scenă singur. Înconjurat de un set de tobe cuprinzător, artistul apare pe scena festivalului cu un repertoriu nou, electronic: Vaague.
Vezi și Realitatea augmentată şi realitatea virtuală se dezvoltă într-un ritm mai rapid decât era anticipat
Cu membri din Franţa şi România, Toma Dimitriu Trio, avându-i pe Toma Dimitriu la pian, Gabriel Midon la contrabass şi pe Jean-Baptiste Pinet la tobe, a luat naştere la Paris în urmă cu un an şi jumătate şi marchează o prietenie şi o conexiune muzicală specială între membrii săi. Trio-ul combină tradiţia jazz-ului cu elemente avangardiste, fiind influenţaţi de muzica europeană contemporană de tip narativ.
Borbely/Dresch Quartet, din Ungaria, cu Borbely Mihaly la saxofon, taragot, clarinet bass şi orgă, Dresch Mihaly la saxofon şi fuhun, Horvath Balazs la contrabass şi G. Szabo Hunor la tobe, într-un parteneriat cu doi saxofonişti, instrumentişti dintre cei mai importanţi ai etnojazz-ului maghiar, îmbină elemente de jazz cu motive muzicale tradiţionale din Bazinul Carpatic.
Din Spania, Institutul Cervantes a invitat-o pe Lucia Rey, o artistă polifaţetică, pianistă şi compozitoare, absolventă a Conservatorului Regal de Muzică din Madrid, Spania. Pentru Eunic Jazz Festival din Bucureşti, artista va oferi un show dinamic care va mixa creaţii de pe albumul Reflexion (2017) şi producţii recente care vor face parte dintr-un album viitor.
Vezi și Ateliere de arte vizuale şi muzicale în limba spaniolă, la Institutul Cervantes din Bucureşti
Din Cehia, duo-ul RanjevS & obasz compus din Stefan Szabo la chitară electrică şi Jakub Svejnar la tobe şi percuţie, propune o muzică plină de viaţă, în afara cadrului oarecum osificat al jazz-ului, ignorând de asemenea limitele categoriilor de gen.
Din Austria, Forumul Cultural Austriac a invitat formaţia Sketchbook Quartet.
Partenerii evenimentului sunt Comisia Europeană în România, Institutul Cervantes, Institutul Cultural Maghiar, Goethe-Institut Bucureşti, Forumul Cultural Austriac, Delegaţia generală Valonia-Bruxelles, Institutul Francez, Centrul Ceh, Romanian Design Week.
Biletele pot fi achiziţionate de pe site-ul https://www.bilet.ro/venue/green-hours.
Sursa: agerpres.ro
Articolul Personalităţi şi trupe renumite de jazz din opt ţări – la ediţia pilot a festivalului JAZZUNIQUE – Jazzin’ Europe apare prima dată în Pedagoteca.
Articol original