CFR Cluj a învins-o pe Chindia Târgoviște, scor 1-0, în etapa 3 a Ligii 1. Emil Săndoi (56 de ani) crede că detaliile au făcut diferența la meciul din Gruia.
Emil Săndoi a găsit și o fază suspectă de arbitraj, în minutul 51, când Doru Popadiuc a fost doborât de Cristi Manea. Imediat, Alibec a marcat golul clujenilor.
Emil Săndoi, după CFR Cluj - Chindia 1-0
„Cred că au fost două reprize total diferite. Prima, cu un plus pentru noi, dar nu am fost deloc inspirați. A doua în care cei care au intrat de pe bancă la CFR au făcut diferența.
E adevărat, la faza golului cred că ar fi trebuit să se fluiere un fault la Popadiuc. Nu s-ar mai fi ajuns la acea fază în care schimbăm pase în careu. N-am făcut asta niciodată la antrenamente și nici nu o să facem.
Este o înfrângere care nu îmi convine. Suntem la început, mai facem greșeli, dar mă îngrijorează evoluția unor jucători. Nu sunt la nivelul de anul trecut. E adevărat, am întâlnit și o echipă foarte bună. Probabil toată lumea se aștepta să câștige”, a declarat Emil Săndoi, la Telekom Sport.
Ne doare pe toți. Chiar i-am felicitat pe cei de la CFR Cluj, le-am urat succes în continuare. Să ajungă în grupele Ligii dacă se poate. Este echipa care ne-a reprezentat la cel mai înalt nivel de fiecare dată. Și când au ieșit, au făcut-o cu fruntea sus- Emil Săndoi, despre eliminările echipelor românești din Conference League
Citește și alte știri despre fotbalul din Liga 1:
Va multumim pentru ca ati citit acest articol si va invitam sa aflati si alte stiri interesante pe ACTUALITATE.
Articol original