Staţii încărcare maşini electrice. Enel X România, parte a Enel X, divizia de servicii energetice avansate a Grupului Enel, a anunţat că a pus în funcţiune două noi staţii de încărcare a vehiculelor, una în Dumbrăviţa, lângă Timişoara, şi una în reşedinţa de judeţ.
Staţii încărcare maşini electrice. Preţuri
Compania aplică un model tarifar potrivit căruia şoferii îşi pot încărca vehiculele electrice începând cu 1,29 lei/ unitate de încărcare (1 unitate de încărcare = 1 kWh).
Aşadar, reţeaua de puncte de încărcare dezvoltate de companie în România a ajuns la 38 de unităţi. Majoritatea staţiilor sunt amplasate în prezent în Bucureşti.
Ce spune conducerea companiei Enel X?
„Vehiculele electrice reprezintă cel mai dinamic segment de vânzări de vehicule noi din România, stimulate ÅŸi de programul guvernamental Rabla Plus, al cărui fond a fost recent suplimentat. Vrem să îi sprijinim pe românii care fac trecerea la mobilitatea electrică prin instalarea unui număr tot mai mare de staÅ£ii de încărcare a vehiculelor electrice pe teritoriul României. Contribuim astfel la îmbunătăţirea accesului la infrastructura de încărcare electrică, în linie cu angajamentul nostru de a facilita transportul oriunde în Å£ară, într-un mod mai curat ÅŸi mai sustenabil”, a declarat Mihai Mardale, head of e-Mobility Enel X România.
Având o putere de 2 x 22 kW fiecare, cele două staţii permit reîncărcarea simultană a două vehicule electrice. De asemenea, acestea au capacitatea de a încărca până la 40% din nivelul bateriei în 30 de minute.
Staţii încărcare maşini electrice. 3 staţii în Timiş
Cele două staţii de încărcare instalate recent ridică numărul staţiilor Enel X în judeţul Timiş la trei, prima dintre ele, de tip JuicePump, fiind amplasată în incinta aeroportului din Timişoara.
Şoferii îşi vor putea reîncărca vehiculele la punctele de încărcare Enel X folosind aplicaţia mobilă JuicePass. Este vorba de interfaţa unică pentru clienţii Enel X prin care pot accesa o reţea de peste 50.000 de puncte publice de încărcare din 18 ţări europene, folosind parteneriatul de interoperabilitate cu operatorii reţelelor de încărcare IONITY şi SMATRICS. Aplicaţia poate fi descărcată de pe Google Play sau App Store. Ghidul de instalare poate fi accesat pe site-ul Enel X.
Citeşte şi Vaccinul antigripal 2020. Când începe campania de imunizare?
Articolul Două noi staţii de încărcare pentru maşini electrice, inaugurate de Enel X România apare prima dată în Jurnalul de Afaceri.
Articol original