Fostul preşedinte american Bill Clinton, 75 de ani, a părăsit duminciă dimineaţă spitalul din California unde a fost internat marţi pentru o infecţie, a anunţat şeful echipei de medici care l-a îngrijit, scrie AFP preluat de news.ro
“Preşedintele Clinton a fost externat din centrul medical UC Irvine astăzi”, a indicat dr. Alpesh N. Amin într-un comunicat transmis de purtătorul de cuvânt al lui Clinton pe Twitter.
Imagini transmise în direct de CNN au arătat că Bill Clinton a părăsit unitatea medicală.
“Febra şi numărul de globule albe au revenit la normal şi se va întoarce la New York pentru a termina tratamentul cu antibiotice”, a adăugat dr Amin.
Fostul preşedinte american a petrecut cinci nopţi în spital.
Potrivit presei americane, el a fost afectat mai întâi de o infecţie urinară care s-a extins la sistemul sanguin, provocând septicemie.
Bill Clinton, în vârstă de 75 de ani, este cunoscut că are probleme cardiace.
În 2004, a fost supus unui bypass cvadruplu la New York-Presbyterian Hospital. El a revenit la spital în 2010 pentru o altă procedură la inimă, introducerea a două stenturi într-o arteră coronară.
Va multumim pentru ca ati citit acest articol si va invitam sa aflati si alte stiri interesante pe ACTUALITATE.