Fostul prim-ministru al Kârgâzstanului Temir Sariev a fost arestat fiind acuzat de corupţie, marţi, în capitala Bişkek, informează DPA.
În vârstă de 58 de ani, el a fost prim-ministru al acestei foste republici sovietice din Asia Centrală din 2015 până în 2016. El este suspectat că ar fi cauzat "pagube financiare enorme" când a fost ministru de finanţe şi a supravegheat dezvoltarea masivei mine de aur Kumtor, potrivit Comitetului de Securitate Naţională al Statului.
Fostul prim-ministru nu este singurul politician de top kârgâz implicat în controversatul acord asupra minei de aur, scrie Agerpres.ro.
Fostul preşedinte Askar Akaev este de asemenea chestionat într-o anchetă de corupţie în curs. Akaev, în vârstă de 76 de ani, căutat la un moment dat de anchetatori în timp ce trăia într-un exil autoimpus în străinătate, s-ar fi întors voluntar în Kârgâzstan luni după 16 ani.
Actualul preşedinte al Kârgâzstanului, Sadir Japarov, a promis o "luptă reală" împotriva corupţiei după preluarea mandatului la începutul acestui an.
Japarov a fost eliberat din închisoare în octombrie anul trecut, unde ispăşea o pedeapsă de 11 ani pentru încercarea de a lua ostatici în timpul protestelor din 2013 împotriva minei Kumtor, deşi el a negat întotdeauna orice implicare în acest caz.
Imediat după ce a părăsit închisoarea, Japarov a fost numit premier, apoi preşedinte interimar după demisia fostului preşedinte Sooronbai Jeenbekov, ulterior fiind ales în această funcţie după alegeri controversate în ianuarie.
Va multumim pentru ca ati citit acest articol si va invitam sa aflati si alte stiri interesante pe ACTUALITATE.
Articol original