SITUAȚIE EXTREMĂ… Chiar dacă afară sunt temperaturi scăzute, care au făcut ca zonele cu noroaie să înghețe, în comuna Vinderei sunt mari probleme cu infrastructura de drumuri. O recunoaște primarul Ionuț Ghiur, un edil tânăr și iubit de localnici, care depune toate eforturile pentru ca Vindereiul să treacă cu bine de această perioadă dificilă.
„Starea drumurilor din comuna noastră este foarte proastă, trebuie să o recunoaștem. Chiar dacă CJ Vaslui ne-a ajutat foarte mult – în luna decembrie, ne-au trimis 50 de mașini de piatră, care au fost puse pe DJ 242 C și 242G – din păcate au venit ploile, care au făcut ca drumurile să arate într-o stare deplorabilă. Un drum pe care îl făceam în 10 minute, 15 minute, acum îl facem în jumătate de oră.
Înteleg supărarea și indignarea cetățenilor din cele 8 sate ale comunei Vinderei, pentru starea în care se află anumite străzi și drumuri, dar nu primarul este vinovat de starea actuală a drumurilor.
Vreau să spun că, la nivelul comunei, avem 284 de străzi și drumuri, cu o lungime de 58 km, fără cei 11 km asfaltați deja în anul 2018.
Din aceste străzi, 74 sunt aproape impracticabile circulației rutiere, iar restul sunt afectate pe anumite porțiuni, circulându-se destul de greu.
Noi nu fugim de responsabilitate și am avertizat încă de la început că vor fi probleme cu aceste săpături, în timpul ploios, la sistemul de apa și canalizare. Se lucrează la soluționarea definitivă a acestor drumuri, și anume asfaltarea lor, după terminarea lucrărilor la sistemele de apă și canalizare”,
explică primarul Ghiur.
Consiliul Județean a promis că va asfalta unul din cele două drumuri județene importante care străbat comuna, o lucrare care se va finaliza în doi-trei ani.
Articol original„Noi înțelegem că nu mai sunt bani, dar și Consiliul Județean trebuie să ne înțeleagă, că Vindereiul nu mai poate sta fără o ieșire pe asfalt. CJ Galați, iată, și-a asfaltat zonele de drum de pe teritoriul comunei Vinderei.
Noi am reușit să asfaltăm trei drumuri comunale, în jur de 18 km, iar acum aceste investiții trebuie să aibă o ieșire spre mănăstirea Grăjdeni-Trestiana-Fruntișeni, unde este drum asfaltat”,
spune primarul Ghiur.