Liderul suprem al talibanilor a apărut în public, la două luni de când s-a zvonit că a fost ucis. Ce a făcut
Haibatullah Akhundzada, considerat lider suprem al talibanilor, a vizitat sâmbătă o școală religioasă din provincia Kandahar. Apariția lui în public, una rară, infirmă zvonurile cu privire la faptul că acesta a fost ucis, relatează Reuters și France 24.
Haibatullah Akhundzada a vizitat sâmbătă școala religioasă Jamia Darul Aloom Hakimia din Kandahar, unde a „vorbit cu soldații și discipolii săi curajoși”. „Fie ca Dumnezeu să răsplătească poporul asuprit din Afganistan care s-a luptat cu necredincioșii și asupritorii timp de 20 de ani”, ar fi spus Akhundzada, potrivit unei înregistrării de zece minute în care acesta se roagă pentru martirii talibani, luptătorii răniți și pentru succesul oficialilor implicați în „marele test” de reconstrucție a ceea ce ei numesc Emiratul Islamic al Afganistanului.
Akhundzada este liderul suprem al talibanilor din anul 2016 și și-a păstrat autoritatea asupra afacerilor politice, religioase și militare ale grupării și după instalarea noului guvern format de mișcarea islamistă, în luna septembrie.
De atunci, el a apărut foarte rar în public, iar după ce talibanii au preluat controlul Afganistanului, pe 15 august, el nu a fost mai fost văzut, ceea ce a dus la speculații că nu mai este în viață. Până acum, activitățile sale publice s-au limitat în mare parte la transmiterea de mesaje în timpul sărbătorilor islamice. Ultimul său mesaj a fost pe 7 septembrie, când a sfătuit noul guvern taliban să respecte legea sharia.
Speculațiile privind moartea liderilor talibani nu sunt o nouate, iar de multe ori o confirmare vine cu întârziere. De exemplu, primul lor lider era mort de doi ani, iar talibanii negau acest lucru, în timp ce erau emise în continuare declarații în numele său.
Foto: Profimedia
Va multumim pentru ca ati citit acest articol si va invitam sa aflati si alte stiri interesante pe ACTUALITATE.Cititi aici articolul original.
October 31, 2021 at 11:17PM