Franţa şi-a luat adio de la Jean-Paul Belmondo, un adevărat monstru sacru al cinematografiei, decedat la vârsta de 88 de ani. Corpul i-a fost incinerat în prezenţa a doar câţiva oameni foarte apropiaţi, iar urna e depusă la cimitirul Pere-Lachaise din Paris. Decesul său lasă un vid imens şi o tristeţe fără margini, spun cei care au asistat la slujba funerară.
Ceremonia de la biserica Saint-Germain-des-Prés a reunit familia actorului şi pe cei mai apropiaţi prieteni, printre care s-a aflat şi Alain Delon. Sute de persoane au venit în faţa bisericii pentru a-i aduce un ultim omagiu lui Bébel, actorul care a marcat cinematografia franceză.
Copiii şi nepoţii lui Jean-Paul Belmondo, rude apropiate, prietenii actori şi personalităţi din lumea culturală franceză au avut acces la slujba din interiorul bisericii. În ultima clipă, familia actorului a permis unui grup de spectatori să asiste la ceremonie.
Lacrimi şi aplauze, momente emoţionate la plecarea lui Jean-Paul Belmondo, care rămâne pentru totdeauna Magnificul.
Va multumim pentru ca ati citit acest articol si va invitam sa aflati si alte stiri interesante pe ACTUALITATE.
Articol original