Are nume de artistă, look de artistă, dar nu în ultimul rând o voce pe măsură, datorită căreia s-a făcut remarcată încă de la o vârstă fragedă. Ceva ne spune că vom auzi tot mai des vorbindu-se despre Raisa Moscviciov, puștoaica de 16 ani care își dorește să cucerească scena internațională. Noi ne-am rezervat de pe acum locuri în primul rând la concertele ei…
CITESTE TOATA REVISTA VIVA! DE SEPTEMBRIE, GRATIS, AICI!
Raisa, ai un nume frumos cu rezonanță specială perfect pentru o artistă. Cui i-l datorezi?
Numele RAISA vine de la străbunica mea din partea tatălui. Părinții mei și-au dorit să port acest nume pentru că le-a plăcut foarte mult, așa se numea străbunica mea, dar și pentru că merge foarte bine cu numele meu de familie, Moscviciov. Iar eu sunt încântată că port un nume special și că nu este atât de des întâlnit.
La 16 ani, ai deja un background în muzică, dar constat că știm prea puține despre tine… Deci, cum a început totul, când ți-ai desoperit pasiunea?
Am început să cânt de mică, inițial în joacă, însă ușor-ușor am fost tot mai atrasă de scenă, de dorința de a aduce bucurie oamenilor din jur, iar la vârsta de 10 ani am știut că aceasta este calea pe care îmi doresc să o urmez.
Cum de ai luat decizia de a renunța la dans sportiv în favoarea muzicii? Părinții tăi te-au susținut în această direcție, dat fiind că viața de artist nu e chiar atât de ușoară?
După 8 ani de dans sportiv de performanță, am realizat că muzica este mai importantă pentru mine, dar în inima mea dansul are locul lui bine stabilit. Părinții m-au susținut încă de la început, au crezut în visul meu și mi-au sprijinit toate inițiativele, chiar dacă au implicat mai multe sacrificii din partea lor. Sunt norocoasă că sunt alături de mine în tot ce fac.
Îmi amintesc de tine de la „Next Star“, când, acum 4 ani, ai câștigat concursul de Popularitate. Sunt convinsă că acest show a fost o rampă de lansare excelentă. Ce a urmat apoi?
„Next Star“ a fost o rampă de lansare, primii pași în muzică la nivel profesionist sunt legați de această emisiune. Provocată de încurajările primite în emisiune, precum și de valul de simpatie, am început să-mi planific viitorul pe plan muzical, muncind să lansez primele piese scrise special pentru mine, însoțite de videoclipuri. Urmare a acestui succes, am avut ocazia să cânt pe scenă alături de mari artiști, cum ar fi Luminița Anghel, Dida Drăgan, Adrian Daminescu. Datorită acestui concurs, am reușit să ajung la inimile oamenilor, să devin cunoscută și, încet-încet, să-mi cresc numărul de fani.
La finele anului trecut, ai lansat o serie de coveruri internaționale, urmate de single-ul „Keep Me Runnin“, și toate au avut un feedback excelent din partea publicului. Mai sunt însă lucruri la tine, din punct de vedere muzical, la care simți că trebuie să lucrezi? Ți-ai definitivat stilul?
Daaa, clar, întotdeauna este loc de mai bine, sunt încă la început de drum, dar cu multă muncă și perseverență îmi voi atinge scopul. Orele de canto și pian, precum și sesiunile de înregistrări cu producătorii muzicali îmi lărgesc orizonturile și mă fac să mă descopăr. Sunt încă în faza de căutări și de experimentat din punct de vedere muzical, însă mă străduiesc prin muncă să îmi descopăr și să îmi personalizez un stil al meu, astfel încât în final să am un stil unic, stilul muzical al Raisei.
Spune-mi, unde te vezi peste 10 ani, profesional vorbind? Ai vreun idol în muzica autohtonă sau internațională?
Fără modestie, mi-aș dori ca peste 10 ani să fiu un artist cunoscut în industria muzicală. Mă inspiră mai mulți artiști, cum ar fi Ariana Grande, Jessie J, Beyoncé.
Cât de greu este să-ți faci un nume în muzică, în condițiile în care piața de profil este „inundată“ de artiști, mai mult sau mai puțin talentați, din generația tânără? Care e atuul tău?
Tehnologia a făcut muzica mai accesibilă publicului și artiștilor, însă pe termen lung vor rămâne activi cei care își construiesc o carieră pas cu pas, experimentând și surprinzând tot timpul cu ceva nou. Consider că am cel puțin trei atuuri importante: vocea, vârsta și prezența pe rețelele de socializare.
Recent, le-ai mai făcut fanilor o surpriză… Mă refer la piesa „Sticlele“, o poveste de dragoste fără happy-end. De ce ai ales să interpretezi o melodie cu deznodământ trist? Bănuiesc că a fost o provocare pentru tine…
Am ascultat diferite melodii, iar „Sticlele“ a fost cea în care m-am regăsit cel mai mult. Deși este vorba despre o poveste cu final nefericit, pentru mine această piesă a fost dragoste la prima ascultare, mi-a rămas în suflet și-n minte, și am vrut să fie a mea. Într-adevăr a fost o provocare, deoarece este diferită față de celelalte melodii lansate. Sper să fie fredonată de cât mai mulți oameni, să o simtă așa cum am simțit-o eu.
Și dacă tot am vorbit despre dragoste, nu pot să nu mă întreb: cât de greu este să ilustrezi un astfel de scenariu în condițiile în care ai doar 16 ani și prea puțină experiență de viață?
A fost dificil. Mi-a fost mai greu ca la celelalte videoclipuri filmate până acum, dar a fost o provocare și mi-a plăcut, deoarece am experimentat și o altă latură artistică, și anume actoria.
Pe de altă parte, trebuie să recunosc că ești la vârsta primei iubiri, vârstă la care cei mai mulți trăiesc și prima de- zamăgire… Ai suferit vreodată în taină? Ești îndrăgostită? Ai un iubit?
Am trecut prin momente care se regăsesc în piesă și cu siguranță nu sunt singura. (zâmbește) Voi mai cânta piese de dragoste care, prin vocea mea, să creeze emoție și fiori, în care oamenii să își recunoască poveștile. Toate proiectele pe care le am în pregătire îmi ocupă destul de mult timp și, pentru a finaliza cu succes, este nevoie de multă implicare, așa că deocamdată sunt concentrată pe asta.
Ești vedetă la tine în liceu? S-a schimbat ceva pentru tine de când ai devenit cunoscută? Ai colegi care îți caută prietenia sau îți dau mai multă atenție… pentru că e cool să fie în anturajul unei artiste?
Simt că îmi este recunoscută munca și sunt apreciată. Mulți dintre colegii de școală, chiar și profesorii mă urmăresc pe rețelele de socializare. E mult spus vedetă, însă sunt mai cunoscută ca până acum, dar asta nu schimbă cu nimic statutul pe care îl am pentru fiecare dintre ei, respectiv cel de colegă sau elevă. Sper și îmi place să cred că atenția și relațiile de prietenie sunt cele pe care le merit eu ca om și nu țin de cât de cunoscută sunt sau de ceea ce am ales să fac în viață.
În videoclipurile tale ai lookuri diferite, evident, de scenă. În viața de zi cu zi cum ești? Ce stil vestimentar ai?
Având în vedere vârsta, faptul că sunt încă elevă, dar și tot ceea ce îmi este pus la dispoziție prin intermediul internetului, încerc să-mi definitivez un stil vestimentar al meu și experimentez pentru a-mi alege propriul stil. Este încă în lucru, sper să fie unul conturat până la următorul interviu. (zâmbește)
Citește și: Leighton Meester și Adam Brody, părinți pentru a doua oară!Actrița din Gossip Girl a născut în secret
Chiar dacă școala și muzica îți ocupă cea mai mare parte a timpului, bănuiesc că îți faci timp și pentru tine. Cum te relaxezi? Ce alte pasiuni mai ai?
Îmi place să călătoresc, să fac sport și mă pasionează foarte mult make-up-ul. Îmi face plăcere să fiu cât mai activă pe social media, chiar dacă asta îmi ocupă destul de mult timp.
Spuneai că ți-ai dori să studiezi la Universitatea Berklee, în Boston, la secția de compoziție muzicală. Te-ai gândit să rămâi în străinătate și să-ți încerci norocul pe plan artistic acolo?
Da, încă de când am hotărât să plec la Universitatea Berklee am luat în considerare că aceste studii mi-ar putea aduce oportunitatea de a rămâne și a face o carieră în străinătate. Asta nu înseamnă că nu am să mai revin în România, țin foarte mult ca baza carierei mele să fie aici și apoi să mă dezvolt cât de mult pot.
Citește și: Reacția lui Smiley când și-a văzut fetița, la ecograf:”Eram pregătit să filmez, dar… ”
În final, o să te rog să o descrii pe Raisa Moscviciov în câteva cuvinte. Care sunt cele mai importante lucruri pe care trebuie să le știe fanii tăi despre tine?
Fanii ar trebui să știe că mă caracterizează ambiția și perseverența, nu degeaba sunt un Capricorn autentic. (zâmbește) Sunt optimistă și foarte organizată, iar atunci când îmi doresc ceva cu adevărat, sunt de o insistență ieșită din comun, astfel obțin tot ceea ce-mi doresc. Sunt foarte deschisă cu oamenii care mă urmăresc, răspund direct pe toate conturile mele de social media, mă arăt exact așa cum sunt, pentru că eu cred că oamenii vor sinceritate, vor oameni reali, calzi și direcți. Oricine vrea să știe lucruri despre mine cu siguranță le poate afla de pe Instagramul meu sau de pe Facebook, așa că ne vedem acolo! (zâmbește)
Sursa foto: EMIL KASA, Facebok