Radu Popa, vicepreședinte PSD Dâmbovița și candidat pentru o funcție de deputat în Parlamentul României, este unul dintre puținii politicieni români care au luat poziție împotriva atacurilor suburbane declanșate în ultima perioadă împotriva Bisericii Ortodoxe Române. Grav este faptul că mizeriile revărsate asupra credinței străbune au venit din partea unor jurnaliști celebri, formatori de opinie, vectori de imagine. Îl numim aici pe Cristian Tudor Popescu.
„Dacă ar fi fost curios să descopere, CTP ar fi putut afla că în istoria bizantină conceptul de pelerinaj e legat de apariția și de evoluția unor boli și a unor molime, iar prin paralela făcută cu perioada comunistă, Patriarhul Daniel a urmărit să glorifice puterea Sf. Dimitrie.
În opinia mea, asistăm la o polarizare artificială a subiectului cu scopul de fragmentării atât a societății cât și a clerului. Apoi, din poziția BOR se poate observa că biserica nu se identifică cu un potențial de conflict pe acest subiect.
E un artificiu de presă folosit de niste minți odihnite pentru a câștiga celebritatea unei clipe.
Atacul nu este întâmplător, pe lângă Armata, Biserica este instițutia cu cea mai mare credibilitate din România. Asistăm la o acțiune contra unuia dintre pilonii societății, iar atacatorul dezvaluit acum este doar unul dintre vectori, lumea rezistenților la cultură, a analfabeților cultural şi religios fiind în opoziție cu lumea spirituală.
Atacurile compulsive ale lui CTP la adresa Patriarhului, numit în mod incult și agramat, ”înaltpreafericitul” arată că atacatorul discută despre o lume pe care nu o cunoaște.
Opiniile lui nu slujesc jurnalismului și nu consolidează echidistanța de care ar avea nevoie o opinie gazetărească. Dar CTP face parte dintr-o tagmă de personaje care s-au brenduit cu atacuri la adresa BOR. Așa cum, în urmă cu câțiva ani, era Remus Cernea, pe care eu l-am demolat cu câteva declarații publice.
Trebuie să observăm și că CTP nu ține seama de sensibilitatea credincioșilor și nu e prima oară când comite această eroare. Dar asta ține de cultura fiecăruia, de spațiul lecturilor comune și, în final, de cei 7 ani de acasă”, a scris Radu Popa pe pagina sa de Facebook.
Articol original