Peste 900 de persoane și-au găsit de lucru în Parcul Industrial Moreni, unitate în care activează 44 de societăți comerciale, gradul de ocupare fiind în acest moment de 100%. Și pentru că în continuare vin cereri pentru închirierea de spații, directorul Gabriel Purcaru este preocupat să extindă capacitatea Parcului.
Astfel, în această toamnă, urmează să înceapă construcția altor două hale, cu o capacitate de 500 mp fiecare și toate utilitățile necesare. Odată ce vor fi puse în funcțiune, se vor crea în Parcul Industrial Moreni încă 30-40 de locuri de muncă.
Tot pentru extinderea unității, s-au demarat tratative cu Primăria Moreni, pentru achiziționarea unei suprafețe de teren de aproximativ 18.000 mp, unde, de asemenea, vor fi construite hale de diferite dimensiuni, care să fie apoi închiriate firmelor doritoare să deschidă capacități de producție.
Reamintim și faptul că, pentru a veni în sprijinul investitorilor, conducerea Parcului Moreni a decis să organizeze, începând cu această vară, diferite cursuri de calificare profesională. Totodată, se preocupă să atragă studenți de la Universitatea Valahia din Târgoviște, dar și absolvenți de la liceele din Moreni.
Va multumim pentru ca ati citit acest articol si va invitam sa aflati si alte stiri interesante pe ACTUALITATE.
Articol original