VIGILENȚI… Încă o dată, polițiștii de frontieră vasluieni din Punctul de Trecere a Frontierei Albița și-au făcut datoria. Aceștia au descoperit la controlul de frontieră și indisponibilizat pentru continuarea cercetărilor un autoturism marca BMW, care figura în bazele de date ca fiind semnalat furat din Italia, deși mașina trecuse prin atâtea vămi.
Fapta s-a petrecut în ziua de 19 septembrie a.c. În jurul orei 13.45, în Punctul de Trecere a Frontierei Albița s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de control necesare trecerii frontierei, pentru a ieși din țară, o persoană cu dublă cetățenie, română și R. Moldova, în vârstă de 44 de ani, care conducea un ansamblu rutier, înmatriculat în R. Moldova, format dintr-un autoturism marca Mercedes E 250 și o semiremorcă marca Boro, tip platformă pe care transporta un autoturism marca BMW, an fabricație 2014.
„Existând suspiciuni cu privire la situația juridică a autoturismului marca BMW, colegii noștri au efectuat verificări suplimentare, ocazie cu care au constatat că acesta figurează în bazele de date ca fiind bun căutat pentru confiscare, semnalare introdusă de autoritățile din Italia”,
spune purtătorul de cuvânt al STPF Vaslui, Irina Mirică.
În cauză, polițiștii de frontieră efectuează cercetări pentru săvârșirea infracțiunii de furt, iar autoturismul, în valoare de 50.000 de lei, a fost indisponibilizat în vederea continuării cercetărilor.
Articol original