Showing posts with label Poliția de Frontieră. Show all posts
Showing posts with label Poliția de Frontieră. Show all posts

Tânăr din R.Moldova, cu cetățenie română, oprit de Poliția de Frontieră! S-a ales cu dosar penal!

GHINION… Polițiștii de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Vaslui efectuează cercetări în privința unui bărbat care conducea un ansamblu de vehicule, deși permisul de conducere valabil deținut nu îi dădea acest drept.

Pe 14 ianuarie, în jurul orei 10.30, pe timpul desfășurării unei misiuni specifice de supraveghere și control, un echipaj al poliției de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Vaslui a oprit pentru control, în localitatea de frontieră Râșești, un ansamblu rutier format dintr-o autoutilitară și o remorcă, condus de un bărbat cu cetățenie română și Republica Moldova, în vârstă de 30 de ani.

La controlul de frontieră, în urma verificărilor specifice efectuate, colegii noștri au constatat că bărbatul care conducea ansamblul rutier este posesorul unui permis de conducere necorespunzător categoriei din care face parte vehiculul condus.

În cauză, polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană al cărei permis de conducere este necorespunzător categoriei sau subcategoriei din care face parte vehiculul respectiv.

Articol original

Microbuz furat din Polonia, oprit de polițiștii de frontieră vasluieni! Venea de la Chișinău!

VIGILENȚI… Polițiștii de frontieră din Punctului de Trecere a Frontierei Albița au depistat la controlul de frontieră și indisponibilizat pentru continuarea cercetărilor un microbuz, care figurează în bazele de date ca fiind furat din Polonia.

În ziua de 16 octombrie a.c., în jurul orei 21.30, în Punctul de Trecere a Frontierei Albița s-a prezentat, pentru efectuarea formalităților de control necesare trecerii frontierei, cetățeanul R.S., cu cetățenie română și R. Moldova, în vârstă de 27 de ani, care conducea un microbuz înmatriculat în Polonia.

„Existând suspiciuni cu privire la situația juridică a autovehiculului în cauză, colegii noștri au efectuat verificări suplimentare, ocazie cu care au constatat că atât microbuzul, cât și certificatul acestuia de înmatriculare figurează în bazele de date ca fiind bunuri căutate pentru folosirea ca probă în cadrul procedurilor penale, semnalări introduse de autoritățile din Polonia la începutul anului.

Cu privire la aspectele constatate, bărbatul a declarat că autovehiculul aparține unui cetățean din Chișinău care l-a angajat în calitate de șofer și nu avea cunoștință despre faptul că acesta este furat sau implicat în vreun litigiu”,

spune subcomisarul Irina Mirică, purtătorul de cuvânt al SPF Vaslui.

Polițiștii de frontieră efectuează cercetări în cauză pentru săvârșirea infracțiunii de furt, iar autovehiculul, în valoare de 50.000 lei, a fost indisponibilizat în vederea continuării cercetărilor.

Articol original

Un cetățean moldovean a circulat prin toată Europa cu un permis falsificat!

TUPEIST… Polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Albița efectuează cercetări în privința unui tânăr cu cetățenie română și R. Moldova, care a fost depistat conducând un ansamblu de vehicule, deși permisul de conducere valabil deținut nu îi dădea acest drept.

În data de 14 octombrie a.c., în jurul orei 9.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Albița s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de control, pentru a ieși din țară, C.A., cu cetățenie română și R. Moldova, în vârstă de 21 de ani, care conducea un ansamblu de vehicule format din microbuz și remorcă.

”La controlul de frontieră, în urma verificărilor specifice efectuate, colegii noștri au constatat că tânărul nu deține permis de conducere valabil pentru categoria „E”, necesară pentru a putea conduce ansamblul rutier în cauză”, a precizat Irina Mirică, purtătorul de cuvânt al Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Vaslui.

Polițiștii de frontieră efectuează cercetări în cauză sub aspectul săvârșirii infracțiunii conducere pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană al cărei permis de conducere este necorespunzător categoriei sau subcategoriei din care face parte vehiculul respectiv, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.

Articol original
© all rights reserved
made with by templateszoo