Showing posts with label Președintele CJ Iași. Show all posts
Showing posts with label Președintele CJ Iași. Show all posts

Scandalul ia amploare! Cum s-a mânjit președintele CJ Iași, pentru o mită de 20.000 euro!

PANICĂ LA VECINI… Direcția Națională Anticorupție a trimis, seara trecută, un comunicat de presă, în care dă detalii despre scandalul de amploare din județul vecin, Iași, în care este implicat fostul ministru al Mediului, actualul președinte al CJ, Costel Alexe. Un comunicat care explică unele dintre faptele de care este acuzat șeful județului vecin cu Vasluiului, însă naște semne de întrebare: de ce nu a apărut înainte de campania electorală, atunci când o astfel de anchetă ar fi blocat complet șansele lui Alexe de a ajunge președinte la Iași?

Dar, haideți să vedem ce susține DNA:

„Ca urmare a îndeplinirii condițiilor legale și constituționale necesare pentru efectuarea urmăririi penale față de o persoană care, la data faptelor, deținea funcția de ministru, procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere corupției au dispus efectuarea urmăririi penale față de suspecții:

  • – ALEXE COSTEL, la data faptelor exercitând funcția de ministru al Mediului, Apelor și Pădurilor, pentru săvârșirea infracțiunilor de luare de mită și instigare la delapidare,
  • – Persoană fizică având funcție de conducere în cadrul unei societăți comerciale cu activitate în siderurgie, pentru săvârșirea infracțiunilor de dare de mită și delapidare.

În ordonanța de efectuare a urmăririi penale se arată că în cauză există aspecte din care rezultă suspiciunea rezonabilă ce conturează următoarea stare de fapt:

În perioada martie-aprilie 2020, suspectul Alexe Costel, în calitate de ministru al Mediului, Apelor și Pădurilor ar fi pretins, în mod direct, de la o persoană din conducerea unui combinat siderurgic, suspect în cauză, mai multe produse din tablă (tablă cutată, țeavă pătrată, țeavă rectangulară și rulouri de tablă) în legătură cu îndeplinirea atribuțiilor sale de serviciu referitoare la alocarea, cu titlu gratuit, către fabrica respectivă, a certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră și la monitorizarea măsurilor luate de această fabrică pentru închiderea unui depozit de deșeuri neconforme (haldă de zgură).

Depozitul respectiv este unul dintre cele 68 depozite neînchise pentru care statul român a fost condamnat de Curtea de Justiție a Uniunii Europene, în anul 2018, pentru neîndeplinirea obligației asumate ca stat membru al UE de a le închide cât mai repede. Ca urmare, România trebuie să raporteze periodic situația depozitelor menționate în cuprinsul hotărârii CJUE.

Foloasele respective, în cantitate de 22 tone, ar fi fost primite în zilele de 23 aprilie 2020 și 07 iulie 2020, la punctul de lucru al unei societăți comerciale administrată de o rudă a ministrului.

Valoarea foloaselor ce ar fi fost primite ca mită de fostul ministru este de aproximativ 103.000 lei și reprezintă contravaloarea produselor siderurgice, a manoperei și a transportului.

Produsele din tablă ar fi fost scoase din patrimoniul combinatului siderurgic din dispoziția persoanei din conducerea fabricii, suspect în cauză, iar remiterea lor ar fi fost disimulată sub forma unor contracte de sponsorizare fictivă.

Suspecților li s-a adus la cunoștință calitatea procesuală în conformitate cu prevederile art. 307 Cod de procedură penală”.

Articol original

Mega scandal în județul vecin! Președintele CJ Iași, acuzat de DNA pentru o mită de 22 tone de tablă!

SCANDAL… Este zarvă mare în județul vecin cu Vasluiul, la Iași. Procurorul șef al DNA a cerut seara trecută, conform unui comunicat emis de această instituție, ridicarea imunității în vederea urmăririi penale față de fostul ministrul al Mediului Costel Alexe, actualul președinte al CJ Iași, suspectat de luare de mită și instigare la delapidare.

Costel Alexe este acuzat că a cerut de la managerul unui combinat siderurgic 22 de tone de produse din tablă, pentru alocarea cu titlu gratuit către fabrica respectivă a certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră și monitorizarea măsurilor luate pentru închiderea unui depozit de deșeuri neconforme.

Procurorul șef al Direcției Naționale Anticorupție a transmis procurorului general al P.Î.C.C.J referatul cauzei, în vederea sesizării Președintelui României pentru formularea cererii de efectuare a urmăririi penale față de un fost deputat în Parlamentul României, la data faptelor având funcția de ministru, pentru săvârșirea infracțiunilor de luare de mită și instigarea la delapidare. Potrivit unor surse judiciare este vorba despre fostului ministrul al Mediului Costel Alexe, în prezent președinte al Consiliului Județean Iași.

Procurorii DNA susțin că în perioada martie-aprilie 2020, Costel Alexe „ar fi pretins, în mod direct, de la managerul unui combinat siderurgic, mai multe produse din tablă în legătură cu îndeplinirea atribuțiilor sale de serviciu referitoare la alocarea cu titlu gratuit către fabrica respectivă a certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră și la monitorizarea măsurilor luate de această societate comercială pentru închiderea unui depozit de deșeuri neconforme”.

„Foloasele respective, în cantitate de 22 tone (aprox. 103.000 lei), ar fi fost primite în datele de 23 aprilie 2020 și 07 iulie 2020, la punctul de lucru al unei societăți comerciale administrată de o rudă de-a sa”, se arată în comunicat DNA.

Surse judiciare susțin că cele 22 de tone de produse din tablă (tablă zincată de gard, piloni de gard, materiale metalice) ar fi fost lăsate la societatea administrată de către soția fostului ministru Costel Alexe, aceasta fiind ruda pomenită de anchetatorii DNA în comunicatul oficial transmis luni.

La acest moment susțin aceleași surse, femeia are calitate de martor, iar legea îi permite să refuze să dea declarații în legătură cu activitățile pretins nelegale ale soțului.

Cererii transmise către Parchetul de pe lângă ÎCCJ i-au fost atașate referatul întocmit de procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție precum și 10 volume cuprinzând copii ale dosarului de urmărire penală.

Articol original
© all rights reserved
made with by templateszoo