**************************
Știința are un rol fundamental în orientarea societății, în procesul ei de dezvoltare. Ea oferă expertiza necesară decidenților politici. Iar aceștia ar trebui să țină seama de această expertiză, pentru ca drumul și direcția dezvoltării să aibă un scop și un sens. Pe lângă capital și forța de muncă, știința a devenit principalul factor de producție al societății (Peter Drucker).
Adevăratul scop al naţiunilor lumii este şi va rămâne dezvoltarea, sublinia Boutros Boutros Ghally, fost secretar general O. N. U. Cum dezvoltarea societății a fost dintotdeauna condusă, prima știință chemată este știința conducerii, managementul.
Fiind vorba însă de dezvoltarea durabilă, sustenabilă, autoreproductibilă, o altă ştiinţă mai nouă se alătură managementului în orientarea procesului de dezvoltare, care nu poate fi lăsat la voia întâmplării, dar mai ales, nu mai poate viza doar latura economică cantitativă, profitul, neglijând externalităţile negative pentru mediu, generate de tehnologiile lineare poluante.
Aceste tehnologii au tendinţe de autonomizare, uitându-se mereu faptul că tehnologia trebuie să servească omului şi nu să-l determine şi să-l condiţioneze pe om. Tehnologiile poluante se menţin într-o inerţie condamnabilă, în ciuda descoperirilor ştiinţifice, care aduc soluţii revoluţionare.
Ştiinţa care poate orienta corect procesul de dezvoltare către varianta sustenabilă este ecologia– ştiinţa vieţii, singura în măsură să asigure menţinerea echilibrului ecologic global şi local.
Ecologia aplicată, cu diversele ei capitole poate asigura orientarea demersului uman de dezvoltare, astfel încât dezvoltarea să asigure protecţia, conservarea şi ameliorarea mediului de viaţă, altfel ea neavând sens.
Dezvoltarea neancorată în context ecologic este sortită eşecului.
În deceniile viitoare, schimbările ecologice vor deveni forţa de prim ordin a dezvoltării, scria John Mc. Phee în Controlul naturii, încă în anul 1990.
Mediul, calitatea acestuia – trebuie să constituie scopul suprem al dezvoltării. De aceea, putem aprecia că rolul ştiinţei managementului şi a ştiinţei ecologice în procesul dezvoltării durabile este fundamental. Acest rol se poate concretiza prin predeterminarea căilor de urmat pentru societate şi pentru economie.
În România, tranziţia actuală era orientată sectorial, doar economic şi nu într-o viziune globală, către o societate în întregime durabilă. Comunităţile umane nu acţionează pe termen lung, ci de astăzi pe mâine.
Subsistemul economic actual nu este compatibil cu capitalul natural propriu, încă bogat al României, dar insuficient valorificat şi regenerat, în schimb degradat, poluat şi diminuat.
Specialiştii în ecologie şi protecţia mediului nu sunt atraşi în elaborarea strategiei şi politicilor de dezvoltare, deşi România a participat la adoptarea Agendei XXI, de dezvoltare durabilă, realizată încă din anul 1992, la Rio de Janeiro Brazilia, precum şi la alte summit– uri, precum cel de la Johannesburg (Rio +10), din anul 2002. Deşi în anul 2002, Bucureştiul a fost gazda Summit-ului european privind Mediul şi Dezvoltarea Durabilă în spaţiul carpato-danubiano-pontic, după încheierea acestuia, nici o măsură concretă de anvergură nu a fost luată de România, pentru a schimba cursul actual al dezvoltării. Aceasta nu înseamnă altceva, decât că nu s-a înţeles conceptul de dezvoltare durabilă, că acesta nu a fost asumat de către decidenți, iar oamenii de ştiinţă nu primesc comanda socială, pentru a fundamenta, cu aportul lor creativ, noul val.
Am putea lua în discuţie şi ce rost mai au aceste întâlniri la vârf, dacă apoi nu se trece la acţiune!
Cu excepţia unor reglementări, încă neaplicate, nu se constată existenţa unei politici de stat mai hotărâte, în domeniul gestionării deşeurilor. Deşi a fost adoptată o strategie şi o legislaţie, numeroase substanţe utile se pierd în permanenţă, datorită nereciclării acestora, iar munţii de gunoaie cresc, devenind focare de infecţie, fiind înlăturate doar prin acţiuni de campanie.
La timpul respectiv, comunitatea ştiinţifică mondială aprecia că deceniul anilor 90 era hotărâtor pentru oprirea cursului periculos al dezvoltării.
Am intrat deja de aproape două decenii în secolul XXI, dar puţine lucruri s-au întâmplat. Oraşele nu şi-au elaborat Agenda XXI locală, ca să aibă măcar un plan de dezvoltare pe termen lung.
Proiectul P.N.U.D. de elaborare a agendelor de dezvoltare durabilă a orașelor din România s-a oprit la cele șase plus trei orașe finanțate. Acesta nu a fost urmat, cum ar fi fost normal, de o emulaţie naţională, de instituţionalizarea întocmirii agendelor XXI locale, pentru aşezările umane.
România ar putea, prin voinţă politică, dublată de orientare ştiinţifică, să treacă către o dezvoltare durabilă, dar procesul întârzie.
Crearea, în ultima vreme, a unor colective şi comisii de dezbateri pentru o strategie naţională de dezvoltare durabilă este un semnal pozitiv, dar problema nu trebuie să rămână la acest stadiu. Este cazul ca factorul politic să se decidă, iar ştiinţa să-i ofere calea de acţiune. Este şi mesajul acestei prezentări.
Complementaritatea celor două ştiinţe, managementul și ecologia este benefică şi poate asigura societăților umane – orientarea necesară pentru decizia politică. Cu condiţia ca politicul să apeleze la ştiinţă, la cei care descifrează viitorul posibil şi dezirabil, atractorul acestuia, care trebuie să fie dezvoltarea durabilă, care nu mai trebuie doar proclamată, ci, urmată, prin reformă calitativă a managementului politic şi economic, care trebuie să atragă la conducere, pe toate palierele, oameni de ştiinţă şi nu doar politicieni.
Din păcate, nu avem suficienţi oameni politici capabili să surprindă oportunităţile şi cerinţele, care pot lansa România pe spirala progresului, angajându-se efectiv în această luptă, cu inerţiile şi cu starea de înapoiere în care ne aflăm. Nu se fac nici măcar experimente şi nu se materializează proiecte pilot.
Am propus într-un material publicat anterior, lansarea unui program pilot de dezvoltare durabilă pentru zona montană din România, unde sărăcia şi depopularea produc efecte dramatice, adesea ireversibile.
Sunt necesare proiecte pilot la scara naţională, nu doar simple proiecţele de lucrări publice. De ce nu am putea aduce munţii noştri în situaţia unei zone exemplu, cu gospodării prospere, deschisă turismului intern şi internaţional, cu punerea în valoare a patrimoniului natural şi creat de către om?
Ezitările nu-şi mai au nici o explicaţie. Oamenii de la munte nu au așteptat și lucrează. Iată, la Vatra Dornei a apărut de curand un Institut de cercetare montană, realizat cu fonduri europene, prin străduința unui Om al Muntelui, care este Dr. Radu Rey…. Iar, noua lege a muntelui promulgată în 2018 oferă și cadrul organizatoric pentru o dezvoltare montană durabilă, care să mențină comunitățile montane în habitatul montan, păstrându-se și tradițiile milenare, meșteșugurile și arta specifică.
Concentrarea a milioane de indivizi în uriaşe formaţiuni urbane s-a dovedit a fi o aberaţie, susţinea Carlos M. Della Paolera.
Arhitectul Le Corbusier afirma, încă din anul 1963, că : soluţia de principiu este de a căuta echilibrul dintre om şi mediul său natural, orice evadare din acest adevăr constituind o himeră, ce este grabnic pedepsită, iar pedeapsa o va primi chiar omul.
Civilizaţiile s-au ridicat şi au coborât, fără ca omul să-şi fi dat seama pe deplin de întreaga importanţă a relaţiilor sale cu natura, care i-a dat naştere şi din care face parte, afirma Mumford încă din anul 1970.
Este cazul să ne însuşim noua gândire, să abordăm noul val, cu mai multă determinare şi consecvenţă. Nu de alta, dar, copiii noştri ar merita poate să trăiască, într-o lume mai curată şi mai frumoasă. Este doar o altă problemă de management şi de ecologie aplicată.
Documentul de bază, care a stabilit obiectivele concrete de dezvoltare durabilă este Agenda XXI. În cele 40 de capitole sunt date soluții de principiu pe toate domeniile de activitate umană, care pot sta la baza întocmirii unor programe complexe de dezvoltare.
Astfel, capitolul 7 din Agenda XXI se referă la dezvoltarea durabilă a așezărilor umane, a localităților urbane și rurale, prin formularea a opt programe complexe, care trebuie să devină pentru administrațiile publice locale – deziderate care să asigure dezvoltarea sustenabilă a localităților:
1.- Asigurarea unei locuințe adecvate pentru toţi, în prezent circa un miliard de oameni neavând acces la o locuinţă sigură şi sănătoasă;
2.- Îmbunătăţirea managementului aşezărilor umane (tehnicieni şi administratori), zonele urbane producând circa 60 % din produsul naţional brut, dar trebuind să-şi dezvolte capacităţi productive nepoluante;
3.- Promovarea planificării şi gestionării responsabile a terenurilor, fiind necesar inventarul resurselor funciare şi planificarea pe folosinţe adecvate a terenului pentru toate categoriile populaţiei, inclusiv a celei cu venituri mici, precum şi identificarea şi protecţia zonelor ecologic fragile;
4.- Asigurarea unor infrastructuri cu caracter ecologic (apă, canalizare, servicii sanitare, gestionarea deşeurilor, internet etc.);
5.- Dezvoltarea tehnologiilor eficiente energetic, a resurselor de energie alternativă sau recuperabilă şi a unui transport durabil, inclusiv prin extinderea celui în comun şi fără motor;
6.- Sprijinirea zonelor ameninţate de dezastre, prevederea şi apărarea la dezastre naturale, care în perioada 1972- 1992 au provocat trei milioane de morţi şi 800 de milioane de oameni afectaţi, cu pierderi totale de până la 50 de miliarde dolari pe an;
7.- Promovarea activităţilor într-o industrie durabilă a construcţiilor;
8.- Dezvoltarea resurselor umane şi a capacităţilor de construire pentru toate programele de mai sus.
În calitate de expert în amenajarea teritoriului și urbanist, dar și de doctor în Ecologie, lucrând vreme de 14 ani în ministerul de resort și 20 de ani în învățământ superior și cercetare, am descifrat principalele acțiuni necesare pentru îndeplinirea celor opt deziderate privind dezvoltarea durabilă a așezărilor umane și anume:
1.- Asigurarea unei locuințe adecvate pentru fiecare s-a aplicat prin Programul Național de Locuințe, lansat de Agenția Națională pentru Locuințe (ANL), la care am colaborat, la timpul respectiv, în calitate de Director al Direcției pentru Habitat (Dezvoltarea Așezărilor Umane) din ministerul de resort. O politică adecvată și diferențiată pentru asigurarea acestui prim deziderat este primordială;
2.- Îmbunătăţirea managementului aşezărilor umane (tehnicieni şi administratori), se asigură prin școlarizare în școli profesionale specializate și în Universitățile de profil și prin reciclare periodică prin Centrele regionale ale Înstitutului Național de Administrație.
3.- Promovarea planificării şi gestionării responsabile a terenurilor, prin inventarul resurselor funciare şi planificarea pe folosinţe adecvate a terenului pentru toate categoriile populaţiei, inclusiv a celei cu venituri mici, precum şi identificarea şi protecţia zonelor ecologic fragile; Acest obiectiv se realizează prin câteva activități, ca: întocmirea cadastrului imobiliar-edilitar, realizarea planurilor urbanistice ale localităților și a planurilor de amenajarea teritoriului ariilor protejate, însoțite de regulamentele de gestionare responsabilă a patrimoniului inclus. Toate acestea depind de înțelegerea și implicarea autorităților publice locale, ale primarilor.
4.- Asigurarea unor infrastructuri cu caracter ecologic (apă, canalizare, servicii sanitare, gestionarea deşeurilor, internet etc.); O infrastructură tehico-edilitară cu caracter ecologic poate fi realizată cu ajutorul specialiștilor, cu condiția să existe programe în acest sens. În viziune sustenabilă, gestionarea responsabilă a deșeurilor nu se face prin mutarea acestora dintr-un loc în altul, ci prin reciclarea lor totală și recuperarea integrală a materiilor utile.
5.- Dezvoltarea tehnologiilor eficiente energetic, a resurselor de energie alternativă sau recuperabilă şi a unui transport durabil, inclusiv prin extinderea celui în comun şi fără motor;
Utilizarea unor tehnologii eficiente energetic, presupune renunțarea treptată la combustibilii murdari (hidrocarburi) și dezvoltarea folosirii energiei solare, eoliene etc. Transportul, ca cele mai mare consumator de energie, poate fi optimizat ecologic prin extinderea transportului în comun și a celui fără motor (biciclete).
6.- Sprijinirea zonelor ameninţate de dezastre, prevederea şi apărarea la dezastre naturale, care în perioada 1972- 1992 au provocat trei milioane de morţi şi 800 de milioane de oameni afectaţi, cu pierderi totale de până la 50 de miliarde dolari pe an; Prevenirea dezastrelor naturale costă mai putin decât acțiunile post-dezastre. În localitățile, în special urbane, trebuie realizată consolidarea tuturor construcțiilor avariate de seisme, dar și apărarea împotriva inundațiilor și alunecărilor de teren.
7.- Promovarea activităţilor într-o industrie durabilă a construcţiilor; Dezvoltarea durabilă în domeniul construcțiilor trebuie înțeleasă în profunzime, nu doar în sensul realizării unor construcții rezistente la cutremure. Astfel, din punct de vedere al materialelor de construcții, un deziderat de dezvoltare sustenabilă ar fi realizarea tuturor construcțiilor, fie din materiale integral reciclabile, fie din materiale de construcții reincorporabile (sub diverse forme) naturii. Întrucât deșeurile din construcții au volume mari, rezolvarea propusă ar înlătura problematica deșeurilor în construcții.
8.- Dezvoltarea resurselor umane şi a capacităţilor de construire pentru toate programele de mai sus. Asigurarea resurselor umane necesare pentru realizarea programelor enumerate este esențială. În acest scop, este necesară realizarea unor programe de pregătire pentru toate vârstele și nivelurile, inclusiv de-a lungul vieții, prin instituții specializate. Totodată, asigurarea capacităților de construire necesită organizarea bazei materiale necesare.
După cum se vede, creativitatea umană, prin cercetare științifică, poate descifra și operaționaliza măsurile necesare în aplicarea celor opt deziderate necesare pentru dezvoltarea durabilă a așezărilor umane, urbane și rurale.
Tot astfel, pentru toate cele 40 de programe din Agenda Dezvoltării Durabile (agenda XXI), oamenii de știință pot predetermina căile concrete prin care se poate realiza dezvoltarea durabilă, sustenabilă în toate domeniile activității umane.
În acest scop, consider că Secțiile științifice din cadrul Academiei Oamenilor de Știință ar trebui să se preocupe de formularea obiectivelor necesare pentru trecerea efectivă la o dezvoltare sustenabilă în România, oferind expertiza științifică necesară.
O abordare recentă a Uniunii Europene, din care România face parte, a sintetizat principalele deziderate ale dezvoltării durabile, adoptate recent de O. N. U., prin 17 obiective.
Cele 17 Obiective de Dezvoltare Durabilă (ODD) sau Obiectivele Globale, asumate de țara noastră alături de cele 193 de state membre ONU în septembrie 2015, acoperă o gamă largă de tematici care promovează acțiunea globală în trei arii de dezvoltare durabilă principale: economie, societate și mediu.
Cele 17 ODD-uri se adresează în egală măsură atât statelor și regiunilor subdezvoltate, cât și celor dezvoltate. Astfel, până în 2030, statele lumii s-au angajat să elimine sărăcia și foametea, să combată inegalitățile și injustiția și să adopte măsuri active privind protecția mediului înconjurător.
Iată care sunt și ce cuprind pe scurt cele 17 Obiective Globale:
- Fără sărăcie – Eradicarea sărăciei în toate formele sale și în orice context, întrucât la nivel global, un miliard de persoane continuă să trăiască la limita subzistenței, cu mai puțin de 1.25 dolari/zi.
- Foamete „zero” – Eradicarea foametei, asigurarea securității alimentare, îmbunătățirea nutriției și promovarea unei agriculturi durabile. În prezent, 795 milioane de oameni suferă din pricina foametei iar specialiștii în politicile de dezvoltare susțin că, dacă nu vor fi luate măsuri urgente, până în 2050 numărul acestora va ajung la 2 miliarde.
- Sănătate și bunăstare – Asigurarea unei vieți sănătoase și promovarea bunăstării tuturor la orice vârstă. Acest obiectiv se concentrează pe creșterea speranței de viață, reducerea mortalității infantile și a maladiilor grave (precum HIV/SIDA, malarie, TBC, poliomielită etc.), în special în statele în curs de dezvoltare.
- Educație de calitate – Garantarea unei educații de calitate și promovarea oportunităților de învățare de-a lungul vieții pentru toți. În prezent, 103 milioane de tineri din lumea întreagă nu au acces la educație primară sau sunt analfabeți. Dintre aceștia, procentul cel mai semnificativ (60%) îl reprezintă tinerele femei sau fetele.
- Egalitate de gen– Realizarea egalității de gen și împuternicirea tuturor femeilor și a fetelor. La nivel global, doar în 46 de state femeile dețin mai mult de 30% din mandatele parlamentelor naționale.
- Apă curată şi sanitație– Asigurarea disponibilității și managementului durabil al apei și sanitație pentru toți. 40% din populația lumii suferă din pricina lipsei apei iar aproximativ 1 miliard de oameni nu au acces la toalete proprii.
- Energie curată şi la prețuri accesibile – Asigurarea accesului tuturor la energie la preţuri accesibile, într-un mod sigur, durabil şi modern. 3 milioane de oameni la nivel global utilizează încă sursele tradiționale de energie, bazate în principal pe cărbune și gaze naturale.
- Muncă decentă şi creștere economică – Promovarea unei creșteri economice susținute, deschise tuturor şi durabile, a ocupării depline şi productive a forței de muncă şi a unei munci decente pentru toţi.
- Industrie, inovație și infrastructură. Construirea unor infrastructuri rezistente, promovarea industrializării durabile și încurajarea inovației. În lume 1,5 miliarde de oameni nu au acces la telefonie sigură.
- Inegalităţi reduse – Reducerea inegalităților în interiorul țârilor şi de la o țară la alta. În țările în curs de dezvoltare, între 1990 și 2010, inegalitățile salariale au crescut cu 11%.
- Oraşe şi comunităţi durabile – Dezvoltarea orașelor şi a așezărilor umane pentru ca ele să fie deschise tuturor, sigure, reziliente şi durabile. Până în 2050, peste 66% din populația globului va locui în centre urbane, în special în regiuni din Africa și Asia.
- Consum şi producţie responsabile – Asigurarea unor tipare de consum şi producţie durabile. Anual, 120 de miliarde de dolari ar putea fi economisite doar dacă populația globului ar utiliza doar becuri economice.
- Acţiune climatică– Luarea unor măsuri urgente de combatere a schimbărilor climatice şi a impactului lor. Începând cu 1990, emisiile de CO2 au crescut cu aproximativ 50%.
- Viaţa acvatică – Conservarea şi utilizarea durabilă a oceanelor, mărilor şi a resurselor marine pentru o dezvoltare durabilă. Oceanele lumii reprezintă 97% din apele lumii și absorb cca. 30% din emisiile de CO2, preîntâmpinând astfel efectele dezastruoase ale încălzirii globale.
- Viaţa terestră – Protejarea, restaurarea şi promovarea utilizării durabile a ecosistemelor terestre, gestionarea durabilă a pădurilor, combaterea deșertificării, stoparea şi repararea degradării solului și stoparea pierderilor de biodiversitate. Din cele 8.300 de specii de animale cunoscute, 8% au dispărut în totalitate iar 22% sunt pe cale de dispariție
- Pace, justiţie şi instituţii eficiente – Promovarea unor societăți pașnice și incluzive pentru o dezvoltare durabilă, a accesului la justiție pentru toţi şi crearea unor instituții eficiente, responsabile şi incluzive la toate nivelurile. 1.26 bilioane de dolari reprezintă pierderile statelor subdezvoltate cauzate de corupție, mită, furturi sau evaziune fiscală.
- Parteneriate pentru realizarea obiectivelor – Consolidarea mijloacelor de implementare și revitalizarea parteneriatului global pentru dezvoltare durabilă. Doar în anul 2014, asistența pentru dezvoltare, la nivel global a ajuns la suma record de 135.2 miliarde de dolari.
Departamentul pentru dezvoltare durabilă, o structură nouă, care funcţionează în cadrul aparatului de lucru al Guvernului şi în subordinea prim-ministrului, a fost înfiinţat prin Hotărârea adoptată de Guvern cu nr. 313, la 11 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial. Potrivit hotărârii, Departamentul pentru dezvoltare durabilă este o structură fără personalitate juridică finanţată de la bugetul de stat, care urmărește și raportează Uniunii Europene realizarea de către România a celor 17 obiective stabilite pentru dezvoltarea durabilă.
Prof. dr. Gheorghe Ionașcu
Departamentul de Ecologie și Management
Sursă date utilizate: mae.ro, www.un.org,undp.org, sustainablevevelopment.un.org
Busan is an amazing magazine Blogger theme that is easy to customize for your needs