FELICITĂRI!… Bârlădeanca Ramona Strugariu, europarlamentar USR-PLUS, nu se dezminte și demonstrează că își merită locul pe care îl ocupă acum în Parlamentul Europei.
Ramona este în primele trei locuri, ca activitate parlamentară, fiind pusă în evidență de numărul mare de amendamente depuse în ultimul an.
„Munca de un an. Sunt pe locul 2 într-un clasament al tuturor deputaților din Parlamentul European, la numărul de amendamente depuse, conform unor evaluări independente ale diverselor organizații care monitorizează activitatea din PE. Pe locul 1 se află tot un deputat Renew Europe, colegul meu din Comisia CONT, Olivier Chastel.
Dincolo de mine, însă, România se află în top 5 ca activitate, în acest mandat, iar asta cred că se datorează într-o mare măsură Alianței USR PLUS. Chiar am făcut treabă bună, cu toții”,
se laudă bârlădeanca.