După ce a fost instalat la AS Roma, tehnicianul portughez a fost asaltat de întrebări despre duelul cu compatriotul său cu care lucrase și la Real Madrid.
Iar ”The Special One” a declarat la un moment că cel mai bine ar fi ca Cristiano să plece în alt campionat ca el să fie lăsat în pace.
Dorința i s-a îndeplinit, iar Mourinho a comentat mutarea de ultimă oră.
”Cred că pot spune un singur lucru care mi se pare logic și de bun simț. Dacă cei de la Juventus sunt mulțumiți, dacă cei de la United sunt mulțumiți și dacă Cristiano e mulțumit, atunci este afacerea perfectă.
Acum nu mai e nevoie să vorbim atât despre Cristiano.
Iar dacă asta schimbă lupta pentru titlu, mai bine să-l întrebați pe Simone Inzaghi, nu pe mine”, a spus Mourinho, dând de înțeles că echipa sa nu se poate bate pentru lo scudetto.
Jose Mourinho a glumit după ce a bătut un record absolut în Serie A
La aproximativ 11 ani de la ultimul meci în Serie A, "The Special One" a revenit cu victorie, după ce romanii i-au învins pe teren propriu pe cei de la Fiorentina, 3-1.
În urma celor trei puncte obținute pe Stadio Olimpico, Mourinho a devenit antrenorul care a obținut cel mai rapid 50 de victorii în Serie A. Lusitanul a reușit acest lucru în doar 77 de partide.
Antrenorul Romei este foarte activ în ultimul timp pe Instagram, iar după meci a postat o imagine în care este anunțat recordul său, adăugând descrierea "Vă rog să nu îmi arătați și recordurile negative, ci doar pe alea pozitive".
Va multumim pentru ca ati citit acest articol si va invitam sa aflati si alte stiri interesante pe ACTUALITATE.
Articol original