MAI ESTE PUȚIN… Nu este șofer care să fi trecut pe podețul improvizat de la Crasna și să nu fi avut un gând de „bine” pentru șefii Drumurilor Naționale din România. Ani și ani de zile, podul de fier, mutat acum în curtea Drumurilor Naționale, a stat închis, în timp ce s-a circulat pe o singură bandă pe un pod improvizat, pe care au avut loc și multe accidente.
A fost nevoie de intervenția decisă a prefectului de atunci, Eduard Popica, alături de deputatul Aurel Căciulă, pentru a începe construcția unui nou pod. „Am muncit mult în Parlament și la minister, pentru a prinde acest pod la finanțare”, recunoaște deputatul Căciulă. Surse din cadrul Drumurilor Naționale susțin că, deși termenul de realizare a lucrării era de 8 luni de zile, acesta va fi gata până în 15 octombrie.
Vom trăi și om vedea. Până atunci, urmăriți un filmuleț realizat ieri la podul de la Crasna, cu aglomerația incredibilă din jurul prânzului, când zeci de mașini se buluceau să treacă pe pod, în coloană.
Articol original