Sfânta Liturghie şi prohodirea Preacuviosului Părinte Arhimandrit Dr. Emanuil Rus, stareţul Mănăstirii Bixad
Luni, 1 noiembrie 2021, de la ora 12,00, Preasfințitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului, împreună cu Preasfințitul Părinte Timotei Sătmăreanul, Arhiereu-Vicar, au săvârșit, pe Altarul de vară din incinta așezământului monahal, Slujba Înmormântării pentru Preacuviosul Părinte Arhimandrit Dr. Emanuil Rus, starețul Mănăstirii „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” Bixad, Protopopiatul Oaș.
Slujba Prohodirii a fost precedată de oficierea Sfintei Liturghii, în biserica mănăstirii, de la ora 9,00, de către Preasfințitul Părinte Timotei Sătmăreanul, Arhiereu-Vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Maramureșului și Sătmarului, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi.
Din soborul slujitor au făcut parte, alături de Preasfințiile lor, un numeros sobor de preoți și diaconi, între care amintim pe Arhim. Dr. Macarie Motogna, exarh mănăstiresc și starețul Mănăstirii „Sfânta Ana” Rohia, Arhim. Dr. Casian Filip, consilier eparhial social-filantropic și misionar și eclesiarhul Catedralei Episcopale „Sfânta Treime” din Baia Mare, Pr. Ioan Socolan, protopopul Sătmarului, Pr. Marcel Malanca, protopopul Oașului, Pr. Viorel Bud, slujitor la Catedrala Episcopală, Arhid. Nifon Motogna, administratorul Catedralei Episcopale „Sfânta Treime” din Baia Mare, Arhid. Gherasim Nap.
Răspunsurile liturgice au fost date de un grup de teologi, preoți și diaconi, dirijați de Pr. Prof. Dr. Andrei Baboșan.
Între mulțimea credincioșilor care au fost prezenți la acest eveniment și au umplut curtea lăcașului monahal s-au aflat monahi, monahii, preoți de mir, fii duhovnicești, prieteni și cunoscuți care au dorit să aducă un ultim omagiu preacuviosului părinte Arhim. Emanuil.
Preacuviosul Părinte Arhim. Dr. Macarie Motogna a dat citire biografiei Preacuviosului Părinte Arhim. Dr. Emanuil Rus, menționând câteva aspecte importante cu privire la viața părintelui. De asemenea, conform tradiției îndătinate, s-au rostit și iertăciunile cuvenite înainte ca părintele să fie condus la locul cel de veci: de la ierarhii Eparhiei, de la viețuitorii mănăstirii, de la rudeniile după trup din Plopiș și de la preoții din Protopopiatul Ortodox Oaș și de la toţi cei care l-au cunoscut.
În cadrul Slujbei Înmormântării, la momentul potrivit, Preasfințitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului, a evocat chipul duhovnicesc al părintelui Emanuil Rus, cel care a fost timp de aproximativ 30 de ani starețul Mănăstirii Bixad.
„Se cuvine ca astăzi, în această frumoasă zi de toamnă, dar de doliu, să fim prezenți la căpătâiul părintelui Emanuil și să spunem câteva gânduri spre folosul cel duhovnicesc al nostru, al tuturor. Suntem într-un loc sfânt unde arde candela credinței de 400 de ani și unde s-au temeluit multe din caracterele și personalitățile acestui ținut, atât oameni bisericești, cât și persoane laice și publice, precum și familii adevărate de români, de oameni dârji și demni, daci liberi, care nu glumesc nici cu viața, nici cu familia, nici cu libertatea și nici cu demnitatea”.
Întâistătătorul Eparhiei noastre a continuat: „părintele a fost o Lumină către veșnicie, a primit lumina la Sfântul Botez, apoi a primit lumina cunoștinței a Evangheliei lui Hristos la Mănăstirea „Sfânta Ana” Rohia, apoi a adus-o aici, la Mănăstirea Bixad. Așa a venit părintele în acest ținut, pornind o lucrarea grea, asumându-și un jug cum numai el știe și l-a purtat așa cum l-a povățuit Dumnezeu. A fost un slujitor de vocație, un predicator de excepție, un monah pastoral, un om de o rezistență aproape antologică. Nu era trist niciodată, ci întotdeauna întâmpina greutățile cu Dumnezeu și cu voie bună; prin toate furtunile prin care a trecut, a rămas în picioare”, a explicat Preasfințitul Părinte Episcop Iustin.
„Îi aducem acest ultim omagiu, în stare de rugăciune, împreună cu dumneavoastră, ținând în mâini lumânări aprinse, lumini ce simbolizează Învierea cea obștească. Este o tristețe mare şi acest fapt arată ce însemnează Biserica cu adevărat: puterea și forța duhovnicească de neînvins a Bisericii lui Hristos”, a concluzionat Preasfinția Sa.
După acest moment au fost citite rugăciunile de dezlegare de către cei doi ierarhi, după care a urmat procesiunea cu sicriul purtând trupul cel neînsuflețit al Arhim. Emanuil, înconjurarea de trei ori a bisericii mănăstirii și așezarea lui la locul cel de veci. Dumnezeu să îl ierte și să îl odihnească în Împărăția Sa cea veșnică. Veșnica lui pomenire din neam în neam!
Părintele stareț Emanuil Rus s-a născut la 8 noiembrie 1953 în satul Plopiș, comuna Șișești, județul Maramureș. Părinții săi, Vasile și Sabina, au fost iubitori de oameni și de Dumnezeu, devotați familiei și idealurilor naționale. Bunica Frăsina, o femeie foarte credincioasă, care s-a ocupat cu dragoste și devotament de educația religioasă a nepoților și a întregii familii, îi spunea tânărului Mihai Manoilă (numele de mirean al starețului Emanuil): „Tu trebuie să te faci preot. Cineva din familia noastră trebuie să fie preot”.
Viitorul arhimandrit Emanuil Rus a cunoscut de timpuriu viața monahală, vizitând ca elev mănăstirile din nordul Moldovei, simțind o tainică chemare spre călugărie. Urmează clasele primare la școala din satul natal, iar pe cele gimnaziale la școala din satul vecin Șurdești. Între anii 1971-1976 este elev la Seminarul Teologic din Cluj-Napoca. În perioada studiilor seminariale, a ținut o strânsă legătură cu Mănăstirea „Sfânta Ana” Rohia, unde își petrecea cea mai mare parte a vacanțelor și unde a beneficiat de îndrumarea părintească și de sfaturile duhovnicești ale celor doi stareți, Justinian Chira și Serafim Man.
După absolvirea Seminarului Teologic, la 1 august 1976, este primit ca frate la Mănăstirea Rohia, iar pe data de 8 noiembrie a aceluiași an este hirotonit întru preot. La 6 decembrie 1979 este tuns în monahism, primind numele de Emanuil. Între anii 1978 și 1982 este student al Institutului de Teologie Ortodoxă din Sibiu.
După evenimentele din 1989, în contextul revigorării vieții bisericești și monahale din România, s-a pus problema readucerii la viață a vechii vetre monahale de la Bixad. Preacuviosul părinte Emanuil Rus a fost numit stareț în luna iulie a anului 1990. La 1 august a aceluiași an, a fost ridicat la rangul de protosinghel, iar în anul 1994 la cel de arhimandrit.
În anul 1998, starețul Emanuil Rus s-a înscris la doctorat în cadrul Catedrei de Slavistică a Facultății de Litere a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, iar în anul 2004, la 29 octombrie, în urma susținerii tezei intitulate „Raporturile romano-slave în opera lui Silviu Dragomir”, obține titlul de Doctor în Filologie.
În perioada stăreției Preacuviosului Părinte Emanuil Rus, între anii 2001 și 2004, s-au construit la Mănăstirea Bixad noul corp de clădire, turnul-clopotniță și altarul de vară. Arhimandritul Dr. Emanuil Rus s-a ocupat cu spirit de răspundere și competență de viața spirituală a credincioșilor oșeni, implicându-se constant și în viața culturală. A participat la numeroase simpozioane și sesiuni de comunicări științifice, a publicat zeci de articole în presă și într-o serie de volume colective, a publicat ca autor unic sau coautor, afirmându-se ca un vrednic slujitor al Bisericii și ca un important om de cultură.
Va multumim pentru ca ati citit acest articol si va invitam sa aflati si alte stiri interesante pe ACTUALITATE.Cititi aici articolul original.
November 02, 2021 at 01:58AM