Statele Unite, angajate într-o cursă contracronometru pentru evacuarea miilor de traducători afgani care au lucrat pentru armata americană înaintea retragerii acesteia din Afganistan, au anunţat luni că vor suplimenta cu mai multe mii numărul refugiaţilor afgani care vor fi primiţi în SUA din cauza escaladării conflictului din Afganistan, relatează AFP.
''Ca urmare a sporirii violenţelor din partea talibanilor, guvernul american depune eforturi pentru a le oferi unor afgani, inclusiv celor care au colaborat cu SUA, oportunitatea de a beneficia de programele de admisie a refugiaţilor în SUA'', a transmis într-un comunicat Departamentul de Stat al SUA.
Această decizie ''extinde posibilitatea relocării permanente în SUA a mai multor mii de afgani şi membrii lor de familie care ar putea fi în pericol din cauza colaborării cu americanii, dar care nu sunt eligibili pentru vizele speciale de imigraţie'', acordate în prezent unora dintre traducători sau altor angajaţi afgani ai armatei americane, precizează Departamentul de Stat.
Preşedintele Joe Biden a stabilit 11 septembrie 2021 (la 20 de ani după atacurile al-Qaida asupra SUA) data limită pentru retragerea completă a trupelor americane din Afganistan, relatează Agerpres.ro.
Însă talibanii au lansat o ofensivă generalizată, stârnind temeri că ar putea prelua din nou puterea pe cale militară şi s-ar putea răzbuna împotriva afganilor care au lucrat pentru trupele străine.
Pentru evacuarea acestor afgani, diplomaţia americană a început să le ofere vize speciale de imigraţie. Un prim grup de 200 de afgani a sosit vineri în SUA, dintre cei circa 2.500 care au trecut toate etapele pentru obţinerea acestei vize şi care în săptămânile următoare sunt aşteptaţi pe teritoriul american.
Alţi afgani, care încă nu au avansat în procesul de obţinere a vizei, trebuie până atunci să fie puşi la adăpost în baze americane din străinătate.
Circa 20.000 de afgani care au lucrat pentru armata americană au cerut să fie primiţi în SUA, potrivit Casei Albe. Dar alte estimări duc numărul acestora la circa 100.000 dacă sunt luaţi în calcul şi membrii de familie.
Însă nu toţi sunt eligibili pentru vizele speciale, motiv pentru care ei sunt îndrumaţi către un program special de primire a refugiaţilor în SUA.
Va multumim pentru ca ati citit acest articol si va invitam sa aflati si alte stiri interesante pe ACTUALITATE.
Articol original