Showing posts with label Stimulent risc medici. Show all posts
Showing posts with label Stimulent risc medici. Show all posts

Mai mulţi bani pentru medici!

Stimulent risc medici. Ministerul Sănătății anunţă modificări legislative pentru plata stimulentului de risc acordat personalului medical implicat în tratarea pacienților cu COVID-19. Astfel, personalul medical, medico-sanitar şi auxiliar sanitar din cabinetele medicilor de familie care au activat în timpul stării de urgenţă şi care au avut în evidenţă sau sub tratament pacienţi suspecţi sau confirmaţi cu coronavirus, precum și personalul din asistența medicală comunitară implicat direct în transportul, echiparea, evaluarea, diagnosticarea şi tratamentul pacienţilor diagnosticaţi cu COVID-19 vor primi stimulentele de risc.

Stimulent risc medici. Ordonanţă de Urgenţă

Guvernul României a aprobat, la propunerea Ministerului Sănătății, o Ordonanță de Urgență pentru modificarea și completarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 43/2020 pentru aprobarea unor măsuri de sprijin decontate din fonduri europene, ca urmare a răspândirii coronavirusului COVID-19, pe perioada stării de urgenţă.

Ordonanța prevede ca pentru personalul medical, medico-sanitar şi auxiliar sanitar din cabinetele medicilor de familie care au activat în timpul stării de urgenţă şi care au avut în evidenţă sau sub tratament pacienţi suspecţi sau confirmaţi cu COVID-19, ori dacă personalul respectiv a fost confirmat cu COVID-19 în urma activităţii desfăşurate, acordarea stimulentului de risc să se realizeze din veniturile cabinetului medical, prin transferuri din bugetul Fondului Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate (medicii de familie sau specialiștii nu sunt salariați, ci reprezentanții propriilor cabinete medicale, iar veniturile decontate de case sunt veniturile cabinetului medical).

Stimulent risc medici. Fondurile se acordă pentru perioada stării de urgenţă

Totodată, documentul reglementează ÅŸi faptul că stimulentul de risc se acordă pentru perioadele în care a fost instituită starea de urgență, respectiv: un stimulent de risc pentru categoriile de personal care au activat în perioada 16.03.2020 – 14.04.2020 È™i un stimulent de risc pentru categoriile de personal care au activat în perioada 15.04.2020 – 14.05.2020.

De asemenea, ordonanÈ›a aprobată clarifică noÈ›iunea de „pacient suspect”, dar È™i activitățile desfășurate de personalul implicat în activitatea de asistenţă medicală comunitară, astfel încât să beneficieze de stimulentul de risc È™i personalul din asistenÈ›a medicală comunitară implicat direct în transportul, echiparea, evaluarea, diagnosticarea ÅŸi tratamentul pacienÅ£ilor diagnosticaÅ£i cu COVID-19. Sunt luaÅ£i în calcul inclusiv cei care desfăşoară activităţi specifice de inspecÅ£ie sanitară în spaÅ£iile în care a existat cel puÅ£in un caz confirmat cu infecÅ£ie SARS-CoV-2.

CiteÅŸte ÅŸi Proiectul Școli mai sigure, incluzive È™i sustenabile: 100 de milioane de euro de la BIRD

 

 

 

Articolul Mai mulţi bani pentru medici! apare prima dată în Jurnalul de Afaceri.

Articol original
© all rights reserved
made with by templateszoo