CONTRE… Abia ce a fost făcut anunțul candidaturii sale la parlamentare pe listele PSD, că a și scos tunurile pe ministrul Tătaru. Este vorba de Alexandru Rafila, reprezentantul României la Organizația Mondială a Sănătății, care a început să facă declarații prin care îl critică pe Tătaru, cel care a colaborat destul de mult, de la izbucnirea pandemiei.
”În primul rând, aș fi circulat mai puțin prin țară în vizite de lucru. Nu cred că este momentul vizitelor de lucru”,
a spus Alexandru Rafila despre Tătaru.
Reprezentantul României la OMS susține că trebuia înființat un centru operativ la nivelul ministerului, în care fiecare să aibă atribuții și răspunderi clare și să se asigure că zona lui are alocate toate resursele necesare. El spune că în momentul de față organigrama ministerului nu prevede aceste lucruri, iar atribuțiile sunt amestecate.
”În momentul de față trebuie făcută la nivelul Ministerului Sănătății – de fapt, am și propus acest lucru în luna aprilie, cred – trebuie făcut un centru operativ cu atribuții foarte clare pentru ministrul Sănătății, secretarii de stat, corelarea acestor persoane, care trebuie să fie în fruntea unor activități, în modul următor: trebuie să am un responsabil pentru sănătatea publică, un responsabil pentru asistența medicală, un responsabil pentru logistică.
În fiecare zi trebuie să existe niște ședințe operative de evaluare a situației din teren și o alocare de resurse și de nevoi pentru fiecare dintre județele din țară.”,
susține Rafila.
Articol original”Lucrul ăsta, din păcate, nu se întâmplă, atribuțiile sunt intricate (amestecate – n.r.), organigrama Ministerului Sănătății după modificarea care a avut loc nu cu foarte mult timp în urmă nu prevede – mie mi se pare absolut inexplicabil – nu apare cuvântul sănătate publică.
Deci noi avem o urgență majoră de sănătate publică, avem un sistem de sănătate publică format din Institutul Național de Sănătate Publică și Direcțiile de Sănătate Publică, iar corespondentul acestor structuri din teritoriu nu există în Ministerul Sănătății”, a mai spus Alexandru Rafila.
a mai spus Alexandru Rafila.