Showing posts with label Talibanii anunţă că au trimis "sute" de combatanţi spre Valea Panjshir. Show all posts
Showing posts with label Talibanii anunţă că au trimis "sute" de combatanţi spre Valea Panjshir. Show all posts

Talibanii anunţă că au trimis "sute" de combatanţi spre Valea Panjshir, ultima zonă liberă din Afganistan

image

Talibanii au anunţat duminica aceasta că "sute" de combatanţi de-ai lor se îndreaptă spre Valea Panjshir, la nord-est de Kabul, una dintre rarele zone din Afganistan care se sustrage controlului grupării islamice, informează AFP.

"Sute de mujahedini ai emiratului islamic se îndreaptă spre provincia Panjshir pentru a prelua acolo controlul, după ce responsabili locali au refuzat să o predea în mod paşnic", au anunţat talibanii pe contul lor de Twitter în arabă.

This is new #Afghanistan map. The pink portion is #Panjshir sorrounded by #HindukushHills is now the only place which #Taliban could not captured till date. This panjshir is #AmrullahSaleh's area. pic.twitter.com/pIitKS66Cv

— nabajit bhagabati/ নৱজিৎ ভাগৱতী (@nabajit_Asom) August 19, 2021

Talibanii au intrat pe 15 august în capitala Kabul fără a întâmpina prea mare rezistenţă, în urma unei ofensive fulgerătoare începute în luna mai, după ce a început retragerea forţelor americane şi ale NATO.

La începutul săptămânii apăruseră informaţii că fostul vicepreşedinte afgan Amrullah Saleh şi Ahmad Massoud, fiul unui cunoscut comandant militar afgan, organizează o mişcare de rezistenţă împotriva insurgenţilor talibani în provincia Panjshir, mişcare denumită Frontul Naţional de Rezistenţă (FNR).

Ahmad Massoud este fiul lui Ahmad Shah Massoud, erou al rezistenţei mujahedinilor împotriva invaziei sovietice, care apoi a luptat împotriva talibanilor. Comandantul Ahmed Shah Massoud, supranumit "Leul din Panjshir', a fost asasinat de reţeaua teroristă al-Qaida în 9 septembrie 2001, cu două zile înainte de atentatele de pe teritoriul american.

"Talibanii nu vor dura dacă vor continua astfel. Suntem gata să apărăm Afganistanul şi atenţionăm împotriva unei băi de sânge", a declarat duminică Ahmad Massoud pentru postul Al-Arabiya.


Va multumim pentru ca ati citit acest articol si va invitam sa aflati si alte stiri interesante pe ACTUALITATE.
Articol original
© all rights reserved
made with by templateszoo