Tatăl unui cunoscut rapper bucureștean, victima unei răzbunări de tip mafiot. Pompierii au intervenit de urgență
Tatăl unui cunoscut rapper bucureștean a fost, miercuri dimineață, victima unui atac de tip mafiot după ce persoane rămase încă necunoscute i-au dat foc la mașină. Proprietarul autoturismul este un personaj asociat lumii intrelope din sectorul 6 și este cunoscut de autorități ca traficant de droguri și contrabandist. Fiul acestuia este un cântăreț cu priză la publicului tânăr, în condițiile în care videoclipurile sale au, pe internet, peste 100.000 de urmăritori.
Pompierii Bucureșteni au intervenit, miercuri dimineață, în jurul orei 09.00, după ce, pe o stradă din cartierul Miliari, au luat foc trei mașini. Reprezentanții ISU București-Ilfov au constatat repede că una dintre ele fusese incendiată în mod intenționat, iar flăcările s-au extins la alte două.
„În data de 01 decembrie, în jurul orei 8.40, prin apel 112, a fost sesizat un incendiu ce se manifesta la un autoturism, focul extinzandu-se la alte două autoturisme parcate. La fața locului s-au deplasat polițiști din cadrul Secției 21, precum și echipaje de pompieri, care au lichidat incendiul. Au fost declanșate cercetări în vederea stabilirii cauzelor și condițiilor în care s-a produs evenimentul”, a anunțat Poliția Capitalei.
Fiul victimei, prins cu o armă de foc deținută ilegal
Ca urmare au fost anunțați polițiștii, care demarat o amplă anchetă, mai ales că proprietarul mașinii incendiate este un interlop din sectorul 6. Sursele citate au dezvăluit, pentru Gândul, că este vorba despre Ion Valentin Constantin, zis Vali Nebunu, cunoscut de autorități drept o persoană violentă, al cărei nume este asociat cu traficul de droguri și contrabanda cu țigări.
Polițiștii au declanșat o anchetă pentru stabilirea unui cerc de suspecți. Autoritățile iau în calcul și varianta în care adevărata șintă a atacului a fost Andrei Mihalache, fiul bărbatului, care este un rapper cunoscut sub numele de scenă de Albert Nebunu.
Urmărit pe site-urile de socializare de peste 100.000 de tineri, Albert Nebunu are, la rândul său, probleme cu legea. În decembrie anul trecut, interpretul a fost luat pe sus de mascații Poliției Capitalei după ce, într-un videoclip publicat pe internet, în care amenința Poliția, agita o armă de foc reală.
În urma percheziției făcute în locuința acestuia, polițiștii au găsit un pistol cu gaze, care necesită autorizație și 62 de cartușe. Ca urmare, pe numele tânărului, care atunci avea 21 de ani, a fost deschis un dosar penal pentr nerespectarea regimului armelor și munițiilor.
Va multumim pentru ca ati citit acest articol si va invitam sa aflati si alte stiri interesante pe ACTUALITATE. Cititi aici articolul original.
December 01, 2021 at 10:55PM