Din acest an, teatrul se învață și la școală. Elevii vor putea studia, la alegere, artelor teatrale încă din clasa a III-a. Pentru moment, disciplina aprobată prin ordin de ministru este opțională. În opinia avizată a specialiștilor, beneficiile sunt vizibile în dezvoltarea elevilor care fac astfel de cursuri în afara școlii.
Mereu au fost elevi pasionaţi de teatru. În joacă sau la serbări și festivaluri au urcat cu entuziasm pe scenă.
Acum însă, vor putea și învăța teatru organizat, de la profesori specializaţi şi după o programă școlară.
Materia este opțională, dar se va preda în școli și licee.
Liviu Lucaci, rectorul Universității de Artă Teatrală și Cinematografică s-a luptat câțiva ani pentru acest opţional.
Orele de teatru sunt binevenite şi din punctul de vedere al elevilor și părinţilor. Practic, sunt cariere care pot începe din sala de clasă, iar orele de teatru din timpul liber vor ajuta la ”sedimentarea” educației.
Dascălii care își doresc să predea această materie vor fi formați de profesorii Universității de Artă Teatrală și Cinematografică, în următoarea perioadă.
Curață aerul din casă sau din clasa copilului tău cu un purificator de aer anti-covid
Articolul Teatrul e materie opțională încă din clasa a treia apare prima dată în Pedagoteca.
Articol original