Maintenance Actualitate: Top 10 detalii interesante despre gladiatorii din Roma Antică

Gladiatorii erau unii dintre cei mai populari atleți ai Romei Antice.

Gladiatorii erau războinici romani care luptau numai pentru distracția maselor, unii intrau în luptă cu arme, în timp ce alții luptau folosindu-se doar de avantajele fizice. Luptele s-au desfășurat în arene, unele dintre acestea putând găzdui mai mult de 50.000 de spectatori în același timp, comparabil cu evenimentele sportive din prezent.

Acești atleți erau violenți și se dovedeau populari atât pentru elite, cât și pentru marea masă a lumii romane, iar gladiatorii obțineau adesea statut de celebritate după o victorie. Multe filme și drame plasate în Roma Antică ne spun despre natura acestor lupte, dar nu toate sunt exacte din punct de vedere istoric. Ancient History a creat o listă cu zece informații importante despre gladiatori.

10. Spectacolele cu animale

Animalele exotice erau extrem de populare printre romani, organizatorii aranjau lupte între aceste animale, creând un spectacol magnific pentru public. Întrucât animalele erau scumpe, ele aparțineau de obicei împăratului și bătăliile dintre ele aveau loc doar cu ocazii speciale.

Au existat gladiatori speciali numiți bestiarii care erau profesioniști în antrenarea și lupta împotriva acestor animale. Dovezile istorice arată că animalele exotice erau vânate și ucise într-o varietate de moduri de către gladiatori numiți venatores sau au fost folosite pentru execuții în fața unei mulțimi de spectatori.

Numai romanii bogați, precum și împăratul, își puteau permite astfel de evenimente și, uneori, li se permitea să participe, luând parte la vânătorile din arenă cu ajutorul venatorilor. În timpul unui astfel de spectacol , peste 9.000 de animale exotice, inclusiv hiene, elefanți, tigri și lei, au fost ucise pe o perioadă de 100 de zile pentru a inaugura Colosseumul.

9. Împărații romani

Au existat mai mulți împărați romani, cum ar fi Commodus, Hadrian, Caligula și Titus, care erau atât de fascinați de gladiatori încât îi imitau chiar și în arene.

În filmul Gladiatorul (2000), împăratul Commodus intră în arenă și se implică într-o bătălie împotriva unui alt gladiator. Acest lucru se datorează faptului că se considera un zeu și dorea ca oamenii să-l iubească și să-l compare cu Hercule. Avea chiar statui cu el însuși care semănau cu Hercule amplasate în tot orașul, care ar fi trebuit să confirme acest mit și îl păstreze în memoria maselor.

Commodus intra în arena de luptă îmbrăcat ca Hercule și ucidea sclavi și animale pentru amuzamentul său, dar și al publicului spectator.

8. Rata de supraviețuire a gladiatorilor

Ce au aflat istoricii despre ratele de supraviețuire ale gladiatorilor? Aproape toate luptele cu „munera” puteau avea ca rezultat răni grave și, la începutul Imperiului Roman, exista o regulă conform căreia, dacă un luptător ar pierde bătălia și ar fi rănit, acesta ar fi fost lăsat să sângereze până la moarte în interiorul arenei. Dar această lege s-a schimbat când Augustus a decretat că dacă un gladiator arăta vitejie în timpul bătăliei, el putea fi iertat, adică scos din arenă sau chiar eliberat.

Aceste practici au contribuit la reducerea numărului de victime și, de asemenea, au contribuit la obținerea unor noi aprecieri sociale pentru gladiatori. Istoricul George Ville a studiat peste 200 de bătălii din timpul domniei lui Augustus și a putut găsi doar 19 dueluri în care gladiatorii chiar au fost uciși. Cu toate acestea, după moartea împăratului, numărul gladiatorilor a crescut și un luptător murea sau era rănit de moarte în fiecare a doua sau a treia bătălie care avea loc.

7. Bătăliile navale

În urma marilor spectacole teatrale ale luptelor de gladiatori, romanii au dezvoltat în curând o nouă formă de luptă numită „naumachia” sau, în limba română, bătălii navale. Potrivit istoricilor, această formă teatrală de luptă navală a fost inventată de Iulius Cezar, iar prima bătălie s-a desfășurat într-un lac artificial de lângă Câmpul lui Marte, un teren folosit pentru paradele militară. După ce lacul a fost umplut cu apă, acesta putea găzdui 16 nave de război cu echipaj extins. Fiecare navă avea aproximativ 2.000 de prizonieri la bord, care s-au luptat între ei în timp ce se aflau la bordul navelor.

Oamenii se adunau în număr mare pentru a vedea aceste spectacole și se crede că o bătălie purtată la lacul Fucine a atras peste 500.000 de spectatori. Aceste evenimente au fost păzite de soldați înarmați pentru a menține ordinea și securitatea în interiorul și în jurul arenei.

6. Luptele din arenă

Luptele de gladiatori din arene aveau toate un aspect teatral și nu erau o adevărată reprezentare a modului în care se purtau luptele între soldați. În ciuda miturilor populare conform cărora aceste bătălii aveau ca scop principal vărsarea de sânge, în realitate, gladiatorii purtau armuri decorate pentru a părea exotici, iar toate bătăliile au fost purtate într-un stil organizat cu recuzită pentru a prelungi lupta și a o face mai distractivă pentru public.

Cea mai la îndemână comparație este cea cu meciurile de wrestling din prezent în care luptătorii trebuie să se asigure că luptele și rivalitățile lor se dovedesc a fi cât mai interesante pentru publicul din jurul ringului și de acasă. Cu toate acestea, în cele din urmă, nici aspectul teatral al luptelor nu putea ascunde rezultatul final al acestora: rănirea și chiar moartea participanților.

5. Jurământul unui gladiator

Gladiatorii depuneau un jurământ care a spunea: Uri, vinciri, verberari, ferroque necari care se traduce prin „Sunt gata să trec prin foc, prin captivitate, prin luptă și prin moartea de sabie”. Istoricii explică faptul că luptătorii trebuiau să recite acest jurământ când intrau pentru prima dată în arenă.

Cei care deveneau gladiatori prin propria alegere li se oferea posibilitatea de a părăsi această carieră prin plata unei anumite sume către lanista, cel responsabil pentru sănătatea și bunăstarea gladiatorilor, cea mai apropiată figură contemporană fiind cea a unui patron al unei echipe.

Teama de moarte în arenă ar putea uneori să-i învingă pe gladiatori și, uneori, aceștia încercau să se sinucidă în interiorul celulelor lor. Acest lucru se dovedea extrem de neprofitabil pentru laniști, astfel încât aceștia au început să angajeze gărzi speciale care să supravegheze gladiatorii pentru a preveni acest lucru.

4. De unde veneau gladiatorii?

În spectacolele originale munera erau implicați sclavi care se luptau între ei, iar gladiatorii erau inițial oameni care erau vânduți de proprietarii în unele dintre cele mai mari piețe de sclavi din Roma. Femeile erau de asemenea vândute ca sclave și găseau de asemenea muncă ca gladiatori. Marea masă a gladiatorilor era în continuare alcătuită de criminali sau prizonieri care fuseseră capturați în timpul campaniilor militare ale Republicii sau Imperiului.

Cu toate acestea mulți oameni liberi au devenit gladiatori, atrași de faimă și celebritate. De asemenea alegerea acestei „cariere” s-ar fi putut datora și dorinței de a scăpa de problemele personale, adesea de natură financiară. De fapt, s-a estimat că mai mult de 20% dintre gladiatorii care frecventau o ludi gladiatori sau o școala de gladiatori erau bărbați liberi din societatea romană.

Oricât de popular putea deveni un gladiator, acesta nu s-a ridicat niciodată peste nivelul unei prostituate în societatea romană, iar cuvântul „gladiator” a fost un termen folosit pentru altercațiile verbale. Cu toate acestea, tratamentul lor în societate nu a reflectat popularitatea lor, iar numărul fanilor a crescut după fiecare spectacol. Romanii au devenit atât de obsedați de gladiatori încât chiar le-au pictat numele pe zidurile orașului și îi salutau ca vedete.

Mărfurile care aveau legătură cu gladiatorii era populare, mai ales în rândul femeilor romane, de exemplu, sticle de transpirație și obiectele colorate cu sângele gladiatorilor erau vândute ca afrodiziace sau poțiuni de dragoste.

3. Primii gladiatori profesioniști: hoplomachi

În timp ce luptele dintre munera se dovedeau dure, în care sclavii se luptau între fără arme sau cu arme mici, în timp a început să apară o nouă clasă de luptători. Acești războinici erau numiți hoplomachi și aveau abilități de luptă distincte. Aceștia purtau armuri de oțel și și-au câștigat o reputație acerbă datorită stilului lor de luptă extrem de violent.

Adevărul este că hoplomachi sunt gladiatorii pe care îi vedem cel mai des în filmele istorice. Hoplomachi erau războinici bine pregătiți, care luptau cu o sabie mică numită gladius. Singurul scop al lui hoplomachi era să distreze mulțimea, iar bătăliile lor puteau să varieze de la dueluri simple până la spectacole organizate.

Duelurile organizate au reprezentat o schimbare binevenită față bătăliile sângeroase cu care publicul roman era obișnuit. Chiar dacă au implicat și în vărsarea de sânge, hoplomachi aveau sarcina de prelungi bătăliile atacându-și adversarii lor mai încet. În general, o bătălie se încheia când sângele unui adversar ajungea pe nisip.

2. Luptele se țineau în arene

Datorită popularității unor astfel de evenimente, au fost create locuri speciale pentru a le găzdui, iar bătăliile cu munera au făcut loc, în cele din urmă, jocurilor de gladiatori. În Imperiul Roman au fost construite aproximativ 186 de amfiteatre, realizate din lemn și nisip. Arheologul și arhitectul Jean Claude Golvin crede, de asemenea, că există dovezi ale altor 86 de situri arheologice care ar fi putut fi amfiteatre.

Popularitatea uriașă a acestor evenimente a dus umplerea arenelor cu mult peste capacitatea proiectată. Un astfel de exemplu în acest sens este cel al arenei din Fidenae când întreaga structură s-a prăbușit în timpul unei lupte de gladiatori, ducând la moartea a cel puțin 20.000 de spectatori.

1. Începutul luptelor de gladiatori

Se crede că evenimentele munera au fost precursoarele luptelor dintre gladiatori, primele datează din anul 264 înaintea erei noastre, când cei doi fii ai unui nobil pe nume Brutus au organizat o luptă în cinstea morții tatălui lor. Au urmat evenimente similare, sclavii fiind folosiți ca luptători. Un astfel de eveniment, grandios după standardele vremii a avut loc în anul 174 înaintea erei noastre și la care au participat 74 de luptători de-a lungul a trei zile.

Pe măsură ce teritoriul Romei s-a extins, entuziasmul pentru astfel de evenimente a crescut. Elita organiza astfel de evenimente la o scară mai mică în cadrul petrecerilor private și au devenit populare și ca sărbători funerare.