Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti a înregistrat în anul 2017, pe cele două aeroporturi ale Capitalei – Aeroportul Internaţional Henri Coandă Bucureşti şi Aeroportul Internaţional Bucureşti Băneasa-Aurel Vlaicu, un număr record de pasageri: 12,84 milioane, cu 16,8% mai mult decât în 2016, depășind media europeană.
Dezvoltarea traficului aerian de pasageri s-a manifestat și printr-o creștere a mişcărilor de aeronave, pe aeroporturile Bucureștiului înregistrându-se, anul trecut, 130.000 de aterizări și decolări, cu 7, 7 % mai mult față de anul precedent.
”Rezultatele pe care le-am obținut în anul 2017, atât din punct de vedere al creșterii traficului aerian, cât și din punct de vedere al îmbunătățirii parametrilor financiari ai CNAB, sunt efectele directe ale noii abordări manageriale, orientate către atragerea de noi companii aeriene, extinderea numărului de rute operate de la Bucureşti, creşterea frecvenţelor de operare pe rutele existente și, nu în ultimul rând, către optimizarea calității și siguranței infrastructurii aeroportuare”, a precizat Bogdan Mîndrescu, directorul general al Companiei Naționale Aeroporturi București.
Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti a înregistrat, în anul 2017, venituri totale de 1,08 miliarde lei, cu 8,3% mai mult faţă de 2016, și un profit brut de 389,7 milioane lei, cu 45% mai mult față de anul precedent.
Obiective atinse în anul 2017:
· S-a realizat unul dintre proiectele de importanță majoră pentru reabilitarea infrastructurii Aeroportului Internațional Henri Coandă București: lucrările de întreținere și reparații, totalizând 67.228 mp, la structura rutieră a pistei de decolare/aterizare nr. 1 și la căile de rulare a aeronavelor.
· S-au implementat fluidizarea fluxurilor de pasageri la sosiri și plecări, optimizarea controlului de securitate al pasagerilor și bagajelor de mână, precum și extinderea la două benzi a fluxului auto de ieșire din aeroport.
· O misiune a Comisiei Europene a verificat măsurile luate la nivel aeroportuar pentru protecția și securitatea atât a pasagerilor, cât și a operațiunilor aeroportuare, constatând că Aeroportul Internațional Henri Coandă București respectă standardele europene în domeniul securității aviației civile și că măsurile aplicate la nivelul aeroportului sunt în conformitate cu prevederile legislației comunitare.
· Compania Națională Aeroporturi București a primit confirmarea că respectă standardele europene de siguranță în domeniul aviației, în conformitate cu cele mai recente norme ale Uniunii Europene. Certificarea acordată CNAB autorizează Aeroportul Internațional Henri Coandă București să opereze în siguranță, fără restricții, inclusiv aeronave de tip long – courrier, care pot realiza zboruri transatlantice.
Articol original