Un bărbat s-a trezit cu casa vândută după ce s-a întors de la muncă din altă țară. Ce i-au spus autoritățile
Un bărbat din Marea Britanie a povestit pentru BBC experiența șocantă prin care a trecut în luna august, când s-a întors în țară după o perioadă de muncă în Țara Galilor. Când a ajuns acasă, în pragul ușii l-a întâmpinat un muncitor care lucra la renovarea locuinței.
„M-am dus la uşă, am încercat cheia, n-a mers şi mi-a deschis un bărbat. L-am dat la o parte şi am intrat. Nu înţelegeam ce se întâmplă. Am fost şocat să văd casa goală. Toată mobila, covoarele, draperiile, totul dispăruse”, a povestit Mike Hall, pentru BBC.
Bărbatul a accesat online Cartea Funciară și a aflat că locuința sa fusese vândută cu o lună înainte pentru 131.000 de lire sterline.
Mike a alertat autoritățile, însă poliția i-a spus că nu îl pot ajuta, din moment ce „este vorba despre o problemă civilă” și că „ar trebui să părăsească imobilul și să-și contacteze avocatii”.
„Am fost şocat – văzând casa în starea în care era, oricum eram şocat – dar să-mi spună poliţia că nu este vorba despre o faptă penală este pur şi simplu incredibil”, a spus Mike Hall.
O investigație a jurnaliștilor BBC a arătat că Mike Hall a fost victima unui furt de identitate și că datele sale personale au fost folosite pentru a vinde proprietatea.
Ulterior, BBC l-au pus pe bărbat în legătură cu departamentul de fraudă al poliției din Bedfordshire, care a demarat o anchetă.
Jurnaliștii britanici au reușit să obțină permisul de conducere folosit pentru a dovedi identitatea lui Mike Hall în perioada tranzacției, un cont bancar folosit în numele său pentru ca escrocii să încaseze banii pe vânzare, dar și înregistrări telefonice care arată modul în care au reușit aceștia să fure casa.
Va multumim pentru ca ati citit acest articol si va invitam sa aflati si alte stiri interesante pe ACTUALITATE.Cititi aici articolul original.
November 03, 2021 at 12:32AM