Premierul Florin Cîțu afirmă că demararea procedurii de selecție a unor procurori de rang înalt, printre care procurorul-șef al DIICOT, nu a fost motivul remanierii lui Stelian Ion. Cîțu îl acuză însă pe fostul ministru al Justiției că a demarat această procedură pe legislația promovată de Tudorel Toader.
„Este atributul ministrului. Eu am primit un mesaj cu o seară înainte să înceapă procedura. Eu am avut o singură întrebare: dacă e pe legea promovată de Tudor Toader. Mi-a răspuns că da. Am întrebat de ce nu a schimbat-o în opt luni de zile. Am primit doar scuze.
Vorbim de moralitate. Această legare USR-AUR nu este întâmplătoare. Când în stradă țipi împotriva lui Tudorel Toader și a lui Dragnea și apoi folosești procedura lui Tudorel Toader, asta spune ceva despre moralitate”, a declarat Florin Cîțu, la Digi 24.
Legile justiției promovate în guvernarea PSD nu au schimbat fundamental procedura de numire a procurorilor de rang înalt. Potrivit recomandărilor MCV, o viitoare legislație în domeniu ar trebui să urmărească o creștere a rolului CSM în procedură, concomitent cu o scădere a rolului factorului politic (ministrul justiției și președintele). De altfel, și precedentul ministru al Justiției, liberalul Cătălin Predoiu, a selectat procurori șefi în baza legislației care este în vigoare și în prezent.
Va multumim pentru ca ati citit acest articol si va invitam sa aflati si alte stiri interesante pe ACTUALITATE.
Articol original