Aviaţia israeliană a anunţat joi dimineaţă noi bombardamente asupra poziţiilor Hamas în Fâşia Gaza, ca represalii la lansarea de baloane incendiare din enclava palestiniană spre Israel, un scenariu ce ridică temeri cu privire la o nouă escaladare militară, relatează France Presse.
În ultima săptămână, armata israeliană a revendicat o serie de lovituri aeriene nocturne împotriva poziţiilor Hamas, gruparea islamistă armată la putere în Fâşia Gaza, ca răspuns la lansarea de baloane dintre care unele au provocat incendii pe terenuri agricole în sudul Israelului dar nu au făcut victime.
Ca răspuns la lansarea de proiectile, Israelul a închis de asemenea începând de marţi punctul de trecere de la Kerem Shalom pe unde intră mărfurile în Gaza, o fâşie de pământ cu două milioane de locuitori dintre care mai mult de jumătate trăiesc sub pragul sărăciei potrivit Băncii Mondiale.
Miercuri seară, Israelul, care menÅ£ine o blocadă asupra Gazei de mai bine de un deceniu, a anunÅ£at reducerea “imediată” a zonei de pescuit din Marea Mediterană pentru locuitorii Gazei, de la cincisprezece la opt mile marine, înainte de a anunÅ£a noi lovituri joi dimineaţă devreme.
“Avioanele de luptă ÅŸi tancurile au lovit o serie de Å£inte militare ale Hamas în Fâşia Gaza”, a declarat armata israeliană într-un scurt comunicat.
“Printre Å£intele lovite se numără un sit militar folosit pentru forÅ£ele navale ale Hamas, infrastructură subterană ÅŸi posturi de observaÅ£ie”, a adăugat armata, care a declarat că a acÅ£ionat ca “răspuns” la continuarea lansării baloanelor incendiare.
ÃŽn Fâşia Gaza, o sursă de securitate palestiniană a confirmat loviturile israeliene care au “avariat” mai multe “situri” ale Hamas ÅŸi “reÅŸedinÅ£e”, dar “fără a face răniÅ£i”.
Hamas şi Israelul au purtat trei războaie (2008, 2012, 2014) după ce mişcarea islamistă a luat controlul asupra Fâşiei Gaza în 2007.
În ciuda unui armistiţiu anul trecut, favorizat de ONU, Egipt şi Qatar, cele două părţi se confruntă sporadic cu tiruri de rachete, obuze de mortieră sau baloane incendiare lansate din Gaza, precum şi lovituri de represalii ale armatei israeliene.
Potrivit analiştilor, tirurile din Gaza au ca scop adesea să facă presiune asupra Israelului pentru a da undă verde intrării ajutorului financiar din Qatar în enclavă, aşa cum prevede acordul de armistiţiu.AGERPRES/(AS - editor: Sorin Calciu, editor online: Adrian Dãdârlat)