Premieră negativă pentru Simona Halep, care ratează calificarea la Turneul Campioanelor
-
Serie A: Bologna - AC Milan, sâmbătă, 21:45, Digi Sport 2
-
Liga 1: Dinamo - Rapid, sâmbătă, 20:30, Digi Sport 1
- 25-31 octombrie: Courmayeur Open (Italia)
- 25-31 octombrie: Transylvania Open (Cluj)
- 1-7 noiembrie: Dow Tennis Classic (Michigan, SUA)
- 1-7 noiembrie: Argentina Open (Buenos Aires)
Halep, măcinată de accidentări în 2021
Românca în vârstă de 30 de ani a fost afectată de accidentări în acest an: la umărul drept (Miami, luna martie), la gamba stângă (Roma, luna mai) și la mușchii adductori ai coapsei drepte (Cincinnati, luna august).
Simona Halep a început anul 2021 pe locul 2 WTA. Românca a ieşit din Top 10 WTA pentru prima dată după şapte ani şi jumătate (din februarie 2014).
Din cauza problemelor medicale, Halep a ratat participarea la Roland Garros și Wimbledon, turnee de Mare Șlem pe care le-a câștigat (în 2018, respectiv 2019).
Pe final de sezon, Simona Halep a ratat calificarea la Turneul Campioanelor 2021, competiție care va avea loc în premieră la Guadalajara (Mexic), în perioada 10 – 17 noiembrie.
Halep se află abia pe locul 39 în clasamentul WTA Race pentru Turneul Campioanelor, actualizat la zi, cu 1.367 de puncte strânse în 2021. Constănțeanca nu mai are nici șanse matematice de calificare.
Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media
În perioada 2014 – 2020, Simona s-a calificat în fiecare an la Turneul Campioanelor, dar nu a putut participa la toate edițiile. În anul 2018, s-a retras din cauza unei accidentări, iar în 2020 competiția a fost anulată din cauza pandemiei de coronavirus.
Simona Halep va mai juca la un singur turneu în 2021, Transylvania Open (25 – 31 octombrie), transmis în direct pe Digi Sport.
Ashleigh Barty s-a retras de la Turneul Campioanelor
În acest moment, sunt cunoscute șase dintre cele opt jucătoare care vor participa la Turneul Campioanelor. Marea surpriză este retragerea australiencei Ashleigh Barty, liderul mondial WTA.
Aryna Sabalenka (Belarus), Barbora Krejcikova (Cehia), Karolina Pliskova (Cehia), Maria Sakkari (Grecia), Iga Swiatek (Polonia) și Garbine Muguruza (Spania) și-au asigurat biletele pentru Turneul Campioanelor.
Pentru ultimele două locuri rămase disponibile pentru Guadalajara se luptă cu șanse reale Paula Badosa (Spania), Ons Jabeur (Tunisia) și Anett Kontaveit (Estonia).
Până la Turneul Campioanelor, mai sunt programate următoarele competiții WTA:
Clasamentul WTA Race (pentru Turneul Campioanelor)
Etichete: wta , simona halep , turneul campioanelor
Va multumim pentru ca ati citit acest articol si va invitam sa aflati si alte stiri interesante pe ACTUALITATE.Cititi aici articolul original.
October 23, 2021 at 11:01PM