Este bine știut că actorii Cătălina Mustață și Florin Zamfirescu nu au rămas în relații bune după divorț. Cei doi nu-și mai vorbesc, iar relația lor s-a deteriorat și mai mult în ultima perioadă. Cei doi nu se mai salută, chiar dacă sunt vecini, iar acum ea a decis să ridice un gard înalt de doi metri pentru a nu-și mai vedea fostul partener.
CITESTE TOATA REVISTA VIVA! DE MARTIE, GRATIS, AICI!
Au trecut 10 ani de la divorțul Cătălinei Mustață de Florin Zamfirescu, dar încă exista ranchiună între cei doi. Cei doi sunt vecini și împart același teren, însă nu doar că nu își mai vorbesc, dar nici măcar nu se mai văd.
Actrița a decis să ridice un gard înalt de doi metri pentru a nu se mai întâlni deloc cu fostul soț, iar Florin Zamfirescu susține că nu și-a mai văzut fosta nevastă de mai bine de un an de zile.
Cătălina Mustață și Florin Zamfirescu nu s-au mai văzut de peste 1 an
Actorul susține că se înțelege bine cu toate foste soții, cu excepția Cătălinei Mustață, care, în mod ironic, este cel mai aproape de el.
”Eu am rămas prieten cu toate nevestele. Cu ultima, care este Cătălina Mustață, cu care stau gard-în-gard, că am avut o grădină mare, de 2.500 mp.
Am făcut împreună o casă acolo È™i ne-am tras un gard È™i s-a împărÈ›it în jumătate. ÃŽn jumătatea cealaltă mi-am făcut È™i eu o casă. Acolo îmi convenea, erau foarte mulÈ›i veniÈ›i la M… după mine. E un mic cartier al artiÈ™tilor, acolo. Dar eu am fost primul, le-am È™i zis: o să vedeÈ›i că se va numi strada ”Florin Zamfirescu”.
Ea a tras un gard mare, de doi metri, între noi, să nu ne vedem. E adevărat, eu nu o văd! Ultima dată am văzut-o acum un an È™i jumătate! Nu È™tiu când intră…”, a spus Florin Zamfirescu în emisiunea lui Mădălin Ionescu.
Florin Zamfirescu a suferit după divorțul de Cătălina Mustață
Florin Zamfirescu susține că a trecut prin momente foarte dificile, mai ales când s-a văzut singur la 62 de ani. Totuși, după divorț, Cătălina Mustață ar fi avut mai mult de pierdut în carieră.
”Am suferit… Nu mă aÈ™teptam ca la 62 de ani să rămân singur. Ei i s-a năzărit… nu vreau să intru în amănunte penibile… dar adevărul e următorul: ei i s-a năzărit că eu nu o ajut destul să se remarce în meseria noastră. DeÈ™i, dacă suntem cintiÈ›i, după ce n-am mai fost împreună, ea a dispărut de tot! Până atunci, nu era revistă în care să nu fie, apăream împreună, eram un cuplu admirat È™i iubit…
Ea îmi spunea: ”nu mă ajuÈ›i destul, nu joc la teatru destul”… I-am reproÈ™at o dată: ”să È™tii, că dacă lucrezi cu un regizor È™i îmi spui mie acasă cât de nesuferit îți este regizorul ăla, tu poÈ›i să-i spui lui că îl iubeÈ™ti, că îl admiri, el simte È™i nu te va mai distribui niciodată. Iar dacă faci aÈ™a cu toÈ›i cu care lucrezi, o să rămâi singură”.
Ea este un om ranchiunos, un om care vrea să devină… Și i-am spus: să È™tii că e diferență între ”să devii” È™i ”să parvii”. Trebuie să munceÈ™ti, să rabzi, să suporÈ›i…”, a mai povestit Florin Zamfirescu.
Florin Zamfirescu l-a cunoscut pe soțul Cătălinei Mustață
De asemenea, actorul a mai spus că l-a cunoscut pe noul partener al celei de-a treia soții ale sale. Totuși, el a subliniat că nu înțelege prea bine natura relației lor, dat fiind că el locuiețte în Statele Unite, iar ea în țară.
”Noi nu vorbim… Eu o salut dacă ne vedem, ea nu răspunde. Eu nu È™tiu ce rău i-am făcut fetei ăsteia. Acum m-am liniÈ™tit, au trecut 10 ani. Ea s-a recăsătorit acum cu fostul ei diriginte. Ea, probabil că vrea neapărat unul mai puternic ca ea, un profesor. Că È™i eu eram… Dar e o căsnicie ciudată, pentru că el e în America, predă acolo… E un bărbat normal, l-am cunoscut. E mai în vârstă ca ea. E o căsnicie de vacanță, eu nu È™tiu când se văd. Poate că e mai plăcut, te lasă în pace, căsniciile astea rezistă sigur”, a mai precizat Florin Zamfirescu.
CiteÈ™te È™i: Drama lui Florin Zamfirescu. A fost la un pas de moarte după divorÈ›ul de Cătălina Mustață:”Mi-a plesnit aorta”
CiteÈ™te È™i: Florin Zamfirescu, declaraÈ›ii È™ocante despre divorÈ›ul de Cătălina Mustață:„Mi-a furat maÈ™ina. ÃŽmi era ruÈ™ine”
Florin Zamfirescu și Cătălina Mustață s-au despărțit după un ultimatum
Cu toate că nu a vorbit deschis despre motivul despărțirii, actorul a spus de la ce ar fi pornit totul și că s-a ajuns la separare în urma unui ultimatum.
”Totul a pornit între noi într-o seară, când ea a trebuit să aleagă între noi, căsnicia noastră È™i altceva! Și n-am să spun ce… Și am zis: alegi, ori, ori! Timp de gândire: o săptămână! După o săptămână a zis: ne despărÈ›im. M-a convins să mergem la notar, să fie civilizat, după care am avut niÈ™te discuÈ›ii. I-am zis să rămână în casă, dar grădina o împărÈ›im pe jumate, că îmi fac È™i eu o casă”, a conchis Florin Zamfirescu.
Florin Zamfirescu și-a refăcut viața
Florin Zamfirescu pare că și-a găsit, în sfârșit, liniștea, după trei căsnicii eșuate. Actorul în vârstă de 71 de ani și-a găsit fericirea alături de Daciana, a patra soție, care îi poartă de grijă de șase ani!
Florin Zamfirescu a avut o viață sentimentală tumultoasă, presărată cu scandaluri, agitație și nu mai puțin de trei divorțuri. Acum, pare că lucrurile s-au așezat în favoarea lui, căci, pentru el, cea de-a patra soție este ca o binecuvântare, care i-a adus liniștea și pacea mult dorite.
„Am sechele din divorÅ£ul pe care l-am avut, însă actuala mea soÅ£ie, doamna doctor Daciana, are grijă de-adevăratelea de mine. Mă rog, nu ÅŸtiu cât o să trăiesc, dar am grijă să nu fac excese, nu fumez, nu beau, nu pierd nopÅ£ile. Sunt liniÅŸtit, recunoscător ÅŸi mă bucur de natură, de ce văd cu ochii. Eu o preÈ›uiesc, o respect È™i o iubesc pentru răbdarea ei. ÃŽi datorez viaÈ›a mea”, a declarat Florin Zamfirescu pentru Click! în trecut.
Sursa foto: Libertatea, Hepta
Articol original